dac-aș vrea să mă iubești te-aș minți că altfel ești dac-aș vrea să te sărut te-aș minți că altfel sunt
sunt o biată gospodină cabotină androgină în paragină care nu vrea să se-arate ca o carte de bucate vrea să pară tre’ să știi snoabă de bucurești

cu mirare și-ntrebare îmi ascund de fiecare creieru’n intoxicare de tv spaime palme inventate sau preluate tot din cartea de bucate

sunt o fantomă bineînțeles nebună și of course cu degete îndreptate spre lună unde caut un gândac sau vârcolac sau papac să îmi pună so capac poate reușesc să tac sau să nu mai aberez cum că am și eu un crez creier nu-i vai de picioare nu mă doare foarte tare

tre’ să spun că-s din berceni și mă cheamă cum mă chemi
mă prefac că nu sunt beată nebună sau vătămată cum că berea din obraz e un cearcăn de necaz c-am căzut macaz mi-e bine că mă tot ascund de mine fă-mi și mie un mormânt să mă apere de vânt cremene sau piatră seacă și minciuna să îmi treacă

ieftină sunt cât un pumn de pământ ieftină și de vânzare o săptămână pentru fiecare
poluez atmosfera cu-n profil de cafea tot ce știu e că mai sunt bifurcare pe pământ

tre’ să știi că mă prefac și când tac și când desfac nodu’ gordian în patru sau cutia lu’ pandora mi se leagănă capacu’ ăl de jos îmi strigă-acum să nu mai fac pe nebuna c-are gratii și o mie să mă ție în a lui împărăție cel de sus îmi tace iar și nu vrea nimic să-mi ceară știe că mai am de dat doar o tâmplă surogat și o soartă de rahat

viață tu nu poți să-mi dai că în mână lut nu ai vezi c-o ia în jos la vale chiar și mintea dumitale mai departe de citești gotice/baroc povești nu răspund de continuare nici de gustul de mâncare fiecare să mă știe că nu sunt o bogăție la beție sau frăție sunt o toantă și-o nebună care se preface-n gumă bună de mestecat scuipat sau lungit la infinit degeaba ai citit degeaba zic degeaba sunt

și nu mai vreau treaptă să mă prefac că-i soartă
sunt o fragilă bovină pe-o movilă de bălegar pe unde mai trece uneori un tren fugar când adorm cerșesc sau mă (mai) tâmpesc zic și eu că ispitesc timpul să se-ntoarcă iară să se facă primăvară să mă schimbe în clepsidră inimă sau pălămidă

mă prefac că tac că tac
vreau să sparg un geam albastru de clepsidră sau sihastru să mă-nvețe minte-odată că mereu sunt vinovată
n-am ce spune sunt minciună scena se preface-n lună o cunună cu nebună cam comună mi-este singurul actor peste-ntregul spațiu gol

voi să tac da’ mai voiesc să mă crezi că nu cerșesc mai mult de-un cearcăn ceresc să cresc sau să mă topesc
peste luna de mărgean mi se pare că mai am un cuvânt de drumeție pace fie

pot să spun în continuare înăuntru tot ce doare dar mă-ncearcă o-ntrebare de sens are de m-ascultă vreo culoare și le știe fiecare pe-ale lui pofta-n cui

du-mă iară la castel să mai dorm măcar nițel

nu mă trezi decât când timpul s-a terminat
căci altfel voi mânca din nou rahat

să nu-mi citească nimeni agonia că-mi descifrează isteria și ironia de paria ce vrea să ia și tot așa nimic să dea mai bine murea de la început nu te mai ascult