Pentru cine m-am nascut si pana cand trebuie sa cresc?
Ma imbrac in aceleasi carpe pe care le-am gasit aruncate in desertaciune.
Din talpi imi curg picaturi de sange ce ar trebui sa ude trandafirul ofilit pe care il ascund in piept. Dar spinii ce imi incununeaza calea sunt prea lacomi sa guste suferinta.
Imi lacrimeaza ochii adanciti in pleoape si pumnii stransi, desi amenintatori, cer indurare.
Nu stiu ce gust are adevarata suferinta. Doar ma prefac ca plang... imi lipesc fata de pamant si imi fac leagan din salcii.
Calc pe urmele oamenilor si simt ca nu am viata proprie... nu sunt un om ca cei pe care ii astrez in sufletul pustiit de ganduri indoliate.
De ce este un pacat sa plangi fara sa stii de ce?