Conversatii interminabile. Zambete. Glume. Pierdere de vreme. Rosu aprins- titlul melodiei pe care o ascult sub o luna amara ce acopera durerea unor versuri atat de vii in vocea solistului de care s-a indragostit un gand de-al meu…de vocea lui, nu de el. Rosu aprins – culoarea gandului atat de puternic incat strabate peretii trupului meu limitat de alte ganduri prea sintetice si trece mai departe ca sa-si caute linistea intr-o alta minte, mai…colorata de mai mult verde decat roz, de mai mult gri decat galben.
A cazut internetul. Nu se conecteaza. Duc dorul unei mici discutii care se intinde muuult de tot pana dupa miezul noptii. Rosu aprins – buze sarutate, sufocate de buze moi, dorite de buze calde. Sting cu un pahar de apa minerala setea ce ma cuprinde atunci cand ma parasesc ideile, dragele mele idei atat de stupide. Uneori imi doresc sa patez cu rosu aprins monitorul sau privirile noastre de pe banca, sub lumina parcului,toamna. Nu-ntelegi ca vreau sa-ti beau sangele, nu din pocaluri de aur, ci din pahare de unica folosinta; le arunc la gunoi sa scap de urme. Si sper sa ma imbat, sa ametesc, sa intru intr-o stare de ebrietate accentuata si avansata ca sa ma duci in brate acasa si sa te certe parintii mei, sa vomit apoi in baie.
Sunt ticnita uneori, nu degeaba sunt operator pe canalul #ticnitii. Rosu aprins – culoarea noii bluze cumparate de mine, pentru mine, cadou de ziua mea. Care zi “a ta” ? ai sa ma-ntrebi. Ziua mea, in fiecare zi e ziua mea, azi implinesc 17 ani si 219 zile. Vezi? E ziua mea si am de gand sa imi fac un cadou, nu ca tine, care nu te gandesti la mine si nu ma pretuiesti. O floare macar…un trandafir rosu aprins sau am prea mari pretentii? Hmmm, nu are sens sa ma enervez. Da-mi o palma peste gura sau fa-mi obrazul rosu, rosu aprins. Lasa-ma!
Trec secundele; parca le numar pe degete, pe degetele gandurilor, caci cele din carne si oase se plimba pe tastaura. Buna prietena tastatura asta, una din cele mai bune. Voiam sa vorbesc cu “my pen-friend” de pe net. Sa-i trimit un pupic rosu aprins. De ce te miri asa? Nu ma mai privi cu ochii aia mirati, caci ma agiti. Si nu incerca sa ma mangai ca sa ma linistesti. Lasa-ma sa adorm pe a mea elegie din lista cu melodii. Vioara mea, pe pieptul meu. O ploaie indiferenta din ochii mei (voiam sa scriu din ochii tai), dar sufletul mi-e intangibil. Ia norii in maini, omule, ia-i de pe cer, arunca-i unde vrei, in tomberon, in groapa de gunoi a sufletului tau (sau al meu). Lasa-ma sa traiesc si nu ma bate la cap, nu ma lasa sa-ti caut ochii in vise. Nu-ntelegi? Incearca macar.
Rosu aprins – nu-mi uita vocea cantand melodia asta. De fapt, ce voce? Ca nu am voce. Nu uit vocea lui, a solistului. Ascunde-ma si tu intre coaste si uita-ma acolo! Dar nu are sens sa-ti cer asa ceva, caci tu ma uiti prea des ca sa ma tii aproape. Hei, pustiule! Fii si tu neiertat ca mine, fa-ma fericita (fericita e prea mult spus, mai bine bucuroasa), pune-ti lantul cu canabis la gat si tricoul negru cu metallica ca-ti sta bine asa, mai bea o bere in cinstea mea si fa-ti o poza cu halba-n mana, bea neaparat becks, ramai uimit cand iti trimit un pupic de noapte buna si doreste-ti sa fiu langa tine.
Rosu aprins – s-a oprit muzica, cineva trebuie sa doarma. Cu o lama de cutit incrustez intr-un lemn numele tau, sa-l arunc pe apa apoi si sa te uit.Hai, nu mai fa mofturi ca n-ai de ce. Vine iar toamna si bate un vant rece. Bate spre noi. Imi iau pantofi cu tocuri, ma asez pe-o banca-n parc si ciocanesc asfaltul ca sa trezesc amintiri de asta vara, cu miros de mare si soare puternic, ca stafii intr-o casa veche. Ce casa acest oras! Ce casa rece toamna, calda vara! Atat de calda incat am ajuns sa-i iubesc peretii, de acoperis nici nu mai vorbesc. Il iubesc asa infinit cum e deasupra mea, si nemilos finit in mine, sau in mainile noastre. De ce te tin de mana? Nu ma mai strange, nu are rost. Cand imi doream sa ma strangi in brate, tu sortai filme pe pelicula retinei. Ce filme? Ai innebunit? Nu ma fa si nebuna acum…nebuna dupa tine, in nici un caz! Zambesc sfidator ca si cum as fi castigat o lupta, te-as fi inchis in temnita. Ce liber e cerul orasului nostru (ma intreb de ce am scris “nostru” si nu “meu”).Lasa-ma sa fiu ca el. Si nu ma mai certa atat. Pot fi libera si fara tine, dar nu atat de libera cat sunt cu tine. Ma ingrozeste gandul asta, nu ma mai speria si tu.
Ti-ai uitat periuta de dinti la mine in baie. Astepti sa ti-o dau eu inapoi? Rosu aprins – gingiile tale seara. Hei! Nu imi mai musca gatul, obrajii. Asa stiu sa te iubesc eu…cat de mult imi place! M-ai facut sa plang, sa rad. Ce banal. Efort de gandire, minte incordata. Privesc cladirea de sus in jos. Cine sta acolo? Ce ma atrage atat de mult? Mult timp a mai trecut de cand nu am stat cu tine, la o tigara (numai tu la o tigara), in barul nostru favorit, ascultand muzica noastra favorita, cu berea pe masa, tu spunandu-mi ca nu crezi (cum poti sa nu crezi si sa traiesti asa?), eu privindu-te prostita, caci acum nu ai ochi caprui, ci ochi verzi, buze carnoase, esti atat de inalt (cam 1,90). Parfumul tau ramane noaptea in mine si parca te tin in brate. Stupid…stupid vis, stupid sarut de noapte buna, stupida floare de nu-ma-uita. Verifica-ti mail-ul ca sa afli cat de mult te…iubesc, cat de mult te uit cu fiecare minut. Nu ma mai ineca in fumul tau si nu ma manji cu noroi, e noroiul de pe mainile tale, nu imi apartine. Asculta! Ai chef de glume? Ca eu nu. Mare smecher esti tu cand te lingusesti. Gresesc, recunosc, vorbesc prostii, imi cer iertare, astept sa te calmezi, trece totul. Potoleste-te! As manca un mar…
Fa-mi si tu mofturile si lasa-le pe-ale tale. Nu inteleg de ce scriu acum despre tine, dispari din gandurile mele! Ai uitat sa ma uimesti din cand in cand. Rosu aprins – plimbarile noastre lungi. Ce suntem noi? Papusi lasate pe un raft prafuit? Carti fara coperta? Astept a culege frunze de pe alei, sa le inchid intre file de simtiri. O frunza pentru zambetul de azi, alta penru monotonia de maine, alta pentru tristetea de poimaine…arunc cu pietre in mare. Nu e de fapt nici o mare, e doar imaginatia mea. Incerc sa te lovesc pe tine, dar esti departe, prea departe si tot ma chinui. Iarna tu esti marea mea, spun versurile unei melodii. Ce n-as da s-o ascult. Aici doarme cineva! Frumos oras. M-as plimba neincetat pe sub cladiri cu igrasie. De ce-l iubesc? Aici m-am nascut, nu? Cum am venit si eu pe lume…ce ciudat! Crede in mine si nu ma lasa sa ma pierd printre cuvinte. E-mailuri lungi pe care-as vrea sa le scriu, poze scanate si trimise. O neliniste mare fiindca azi nu am putut intra pe chat. Stau in fata masinariei asteia si degetele nu mi se opresc. Fumez o tigara sa ma linistesc. Sub impulsul unei atractii de moment l-am sarutat pe baiatul acela, ca sa ma trezesc apoi din visul ce-mi poarta numele. Desenele pictate de copii ma fascineaza. Ma inspaimanti cand fata ti-e ravasita si ridici tonul. Nu-mi mai fa asta!
Pustiul asta ma asteapta, cred ca mi-a lasat o gramada de mesaje si internetul nu porneste. Incercam doar sa te tin aici, in mine, langa mine, incalziti de respiratia noastra si de soapte…si parfumul! Ah! Parfumul inca il simt. Imi sarutai pielea dulce. Nu te grabi! Nu striga!
Vocea lui e atat de calda, parca imi canta mie si numai mie. Prostii de adolescenta. Ce probleme am? Am probleme? Ai probleme? Nu vad si nu aud nimic sau aproape nimic – e una din ele. Rosu aprins – zborul unor pasari. Acopera-ma prin cuvinte, iubite, parca iti sopteam eu. Priveste-ma ,nu intoarce capul. Am intrat intr-o biserica ca sa-mi linistesc sufletul, sa vorbesc in gand. Eu cred! Incearca si tu! Poate astfel m-ai intelege. Te-am asteptat atata timp si inca te mai astept pandind cu urechea incordata sunetul pasilor tai, acoperind bulevardul cu privirea din balcon si incercand sa te ghicesc. O carte m-ar ajuta. Nu vreau sa ma opresc. M-ar ajuta o carte, sa-i simt mirosul, sa o tin la piept. Nu am nevoie de nimeni, de nici un tip care sa imi sopteasca vorbe mincinoase de iubire putreda. Stii tu ce e aia? Nu stiu nici eu…fugeam de tine si ma ascundeam in haine straine, fug si acum. Ceva imi apasa creierul. Ma bucur ca am iesit afara cu un vechi prieten si ca mi-a zambit frumos si bland.
Lacul transparent de unghii se joaca in semi-intuneric. Mi-e frica de un anumit film horror si de fantanile adanci, de televizoarele inchise si de usile de fier, cu lacate grele. Mi-e teama de imbratisarea noastra de acum. Se asterne intre noi o noua era glaciara ca sa asteptam the day after tomorow. Scheleti uriasi de metal imi zgarie sira spinarii in cancerul frigului. Pui in balanta toate resursele sentimentale prea insiropate, dar, cu toate astea, de un gust amar. Du-ma asa insangerata in cuibusorul nostru de nebunii ca sa-mi las acolo privirile pline de intelesuri care lasau sa treaca in mintea ta toate ideile, fara sa rostesc un cuvant. Tot noapte a ramas in jurul meu, cu ferestrele inchise si jaluzele trase. Tot noapte e aici. Bazaitul calculatorului parca ma trezeste dintr-un vis straniu cu omuleti jucandu-se prin hainele noastre aruncate pe jos, cu fete hidoase.
Rock runs through my veins! Ce drog mi-ai mai dat si tu? Ce mi-ai injectat? Nu ma lasa in voia simturilor mele, sa ma plimb pe bordura de pe acoperisul blocului si sa cad in gol…in abis, negru. Ai cazut tu demuult! Parca ma acuzi. Am incercat sa te salvez si nu ai vrut. Din contra, gandesc, m-am vindecat de toata dependenta fata de tine. Trebuie sa incerc ceva nou, iubite. Ma mai mangai mult? Oglinda mi-e dusmana de ceva vreme. Nu vreau nici o bluza roz, verde, albastra, portocalie. Vreau haine negre, bratari groase sau din piele, niste blugi rupti, parul ravasit, unghii innegrite, tricouri cu heavy-metal. Incearca sa ma gasesti printre aiurelile mele. Nu te astepta la nimic, caci nu am de gand sa-ti zambesc.
Smoala mi-a murdarit parchetul, cerul e mai gri. Imi place sa ma pierd in hainele tale, sa ma simti, sa te simt. Incalzeste-ma. Mi-e foarte frig. Plimba-ti degetele prin parul meu, lasa-ma sa dorm cu tine, langa tine, in bratele tale. Cand am sa te cunosc? Ma tot intreb. Te iubesc si te urasc in repetate randuri, te resping si te chem din nou, fara sa stiu cine esti. Fii bun si prezinta-te : nume, prenume, varsta, adresa, stare civila, studii, loc de munca (asta daca nu esti somer), dorinte, vise…nu-mi mai chinui imaginatia. Te-am implorat si te implor iar. Lasa teoriile, da-mi ceva concret. Nu ma fa sa folosesc expresii vulgare. Vreau doua cuvinte simple, apoi uita-ma. Te vad mereu, te modelez din plastelina, te chem, te imbrac, te hranesc cu iluzii ca sa le pierd eu, te sarut de noapte buna. Arata-te macar o data…
Si ma faci sa rad, sa plang (tot o melodie). Sunt o ciudata…o ciudata incurabila. Amara lume-a mea, de fapt foarte dulce, prea agitata, plina de dileme, uitata de multi, mai ales de tine. De ce trebuie sa mint? Lumea mea. Frumoasa mea lume! Cum as vrea oare sa fii? E bine cum sunt acum? Parca ma intrebi tu. Eu zic ca e destul de bine. Intotdeauna este loc de mai bine. Niciodata nu sunt multumita ce ceea ce am? Dar ce am? Am multe, dar lipseste ceva, un lucru foarte important! Da! Poate o bere pe biroul meu, o scrumiera, tigara si fumul in care sa imi pierd capul (fiindca nu mai vreau sa-l pierd dupa tine) si saruturi moi pe gat. Oare de ce am citit ceea ce am scris in ultimele 5 mintue? Acest lucru este interzis. M-ai inchis cu lacatul in camera, intr-o camaruta mica ca sa ma ucizi. Ai uitat ca sunt claustrofoba? Ma lasi uneori atat de singura, fara sa stiu ce sa gadesc, ce sa fac. Si iubesc atat de mult vocea asta incat de fiecare data cand aud melodia lacrimi mici mi se preling pe obraji. Parcul de alta data. Un gand trebuia sa fie dus departe, spre desavarsire intr-altul mai bun, mai inteligent. Cand mi-ai spus “vino!” am venit de fiecare data, cu mici mofturi, picanterii care fac lucrurile mai interesante. Tu nu ai venit acum si nu vreau sa te mai astept.
Te cunosc prea bine! Dar fa-ti odata aparitia. Esti atat de bun, atat de simplu, incat ma sperii. De m-ai privi asa cum m-ai privit demult cand nu stiam sa te vad. Daca te-as intreba “ma ierti?” tu ce mi-ai raspunde? “nu” banuiesc. Esti prea cuminte, sau poate nu te inteleg in-de-ajuns. Tu ma intelegi? Eu cred ca da, insa nu vrei sa-mi marturisesti. Ce e asta? O lista cu intrebari si raspunsuri? Copilarii! Bullshit! Vorba unora.
Lumea asta m-a asteptat pe mine ca sa tes incurcaturi din boabe de orez pe o imensa panza de paianjen. Ce cuminte sunt eu si cate prostii pot face! Vantul imi spune de multe ori sa dorm si sa nu ascult nimic. E mult mai puternic decat noi si eu ii dau ascultare. Iar am scris “noi”, ma refer insa la un grup format din mai mult de doua persoane. Amara lume-a mea! Vantule, spune-mi ca nu e asa! Nu dezlega prietenia noastra sfanta. Te iubesc, prietena mea! Imi va fi dor de tine. De tine, baiat smecher, nu imi va fi dor. Acum ma gandesc la niste ochi cuminti, blanzi, plini de mistere. Un ritm lent de chitara ma face sa imi unduiesc sufletul. Ce n-as da sa cant cu tine cantece de munte la un foc de tabara stand imbratisati! M-am intrebat de multe ori de ce nu ma inspiri si cand vei ajunge sa ma inspiri. Ei bine, o faci acum! Crede-ma pe cuvant! Inspira-mi dorintele, visele, trairile daca vrei, caci te las de data asta. Iti promit ca voi fi cuminte, blanda, tandra, nu ca atunci. Nici macar nu stii ce temperatura are pielea mea cand ma tii aproape. Am baut bere intr-o noapte, pe-o banca langa lugubrul muzeu, in intunecosul parc. Ne-am urcat apoi pe bloc si ne-am uitat la miile de luminite care se sting in apartamente. Numai noi am ramas in bezna, eu tinandu-mi capul pe umarul tau, tu sprijinindu-ma. Doar noi nu dormeam, ne iubeam in gand, acoperiti de cearsafuri albe si marturiseam totul intr-un sarut sub racoarea noptii de iulie. Tii minte? Era putin racoare si noapte si priveam orasul de la etajul 9!
E prea tarziu, mi-e prea somn si mi-e prea dor de ceea ce ar fi putut fi si s-ar putea sa nu se mai intample. Ma crezi sau nu, mi-e dor de tine! Asculta-ma…e iar toamna si pleoapele imi devin aramii, somnul mi-e aramiu, visele sunt si ele aramii. Ce a mai ramas oare verde si viu intre noi si in noi? Lasa-ne sentimentele sa fie pasare phoenix ce invie din propria cenusa de nenumarate ori, aceeasi pasare, dar mai frumoasa, mai mare, mai puternica. Ce suntem noi doi acum, aici? Si spun “noi” pentru ca nu as putea scrie “tu” si “eu”. Daca vine vorba de mine si de tine, nu pot pronunta numai “noi”. Nu exista “eu” si “tu”, ci doar “noi”. Te ametesc, nu-i asa? Nu mint, promit ca nu mint. Eu imi pun intrebari, si tu poate nu te gandesti deloc la “noi”, dar esti indreptatit sa faci asta.
Dormi…uita…dormi in somnul tau aramiu ca si culoarea parului, a frunzelor…dormi si lasa vise aramii sa te inunde…lasa-ma sa te inund cu visele mele...