As vrea sa pot spune ca stau in fata laptopului cu pachetul de Marlboro rosu langa mine si scriu. Dupa cum as vrea sa pot spune ca mi-au murit parintii intr-un accident de masina acum un an, am vandut casa si am plecat apoi, m-am casatorit, m-am mutat in alt oras, sunt la facultate… Dar nu… Parintii mei sunt bine sanatosi, eu sunt tot aici si toate lucrurile cu care m-am obisnuit vor ramane la fel inca o vesnicie.
Macar de-ar exista pachetul de Marlboro rosu, dar si el imi este interzis.
Rod coji de portocala. Am decis sa ma autoexilez intr-o luna de austeritate fara tigari, vin sau fructe, fara amor pe la colturile caminelor sau cantari la chitara noaptea in Botanica. Imi acord timp, 31 de zile, sa ma decid ce mai fac de-acum incolo. Stau in panta. Alunec pe-o parte, desi mai corect ar fi sa alunec in fata.
Descopar ca ultimele litere din cuvantul ”chirurgie” formeaza ”urgie” si nu ma pot abtine sa nu rad. Ma urasc pentru ca i-am spus unui prieten ca prietena mea nu-l iubeste. La capatul celalalt de retea un om traieste o drama si eu nu-l pot ajuta decat cu un emoticon stupid si un gand in plus. ”Well, viata nu e intotdeauna asa cum ne-am dori-o”.
La a patra coaja de portocala eram deja inconstienta. La a sasea se vede ca am inceput sa-mi scriu memoriile. Tristetea e sublima. Austeritatea e bucatica rupta de Rai. De Murfatlar. Adevarul este ca mi-as dori sa ajung sa demonstrez Ipoteza Riemann sau sa ma descopar geniala intr-ale fizicii moleculare. De fapt, la dracu cu toate astea! Mi-as dori macar sa ajung sa stau intr-un camin putred sis a fumez tigari umede, s aimbrac pulovere reci si sa-mi amintesc de primele trei cuvinte pe care le-am spus cand am aflat ca am diabet. Ma autocenzurez. N-are importanta.
Intre timp am cautat modele de tatuaje. Sa-mi tatuez pielea sau ceva mai adanc de atat? Zau ca as vrea sa-mi desenez o spira de spini pe intestinal gros... Asta m-ar duce in Cartea Recordurilor. De-acolo de sus m-as uita la cine sunt acum si as rade. Starea de unghii-negre-si-pulover-cu-maneci-lungi. Sau sus, unde vezi lumea prin ochelari de soare, prisma bogatiei si faimei?
Nici, nici. Am sa-mi car macar in mica masura crucea pana mor sau pana mi se rup ciorapii.