agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-14 | |
Mae Stanescu
inventasei un fel de tăcere un pian cu inimi multiforme peste care cerul ningea cu splendoare atingeri înflorind ferestre închise sub pleoape eliberînd cîntecului păsări drumuri nechemate desenau o lume cu puncte și dungi printre care noi te căutam ascunzîndu-te tu tot mai aproape Vladimir Albu el se plimba printre stîncile semenilor jumătate velă jumătate galeră inventînd aripi într-o lunară căutare a omului desprinse de trup îl urmează gîndurile preludiu mîinilor rugăciune și dar el are trup poartă mustață uneori se uită pe sine tămăduind între coaste străine cuiburi în prag de uitare Ioana Barac Grigore ea stătea în fructiera de sticlă răstignită între cotoarele de măr ținea o sămînță la piept lîngă inimă își lipise obrazul de umed era goală ca osul de pasăre și albă ca subcoaja zemoasă se făcea că doarme decunoapte se făcea că nu simte miros de uleiuri el stătea afară la fereastră privea prin două sămînța cum crește se unduia deformată în pereți ondulați cristalin dintr-un unghi obiectiv lua cojile verzi și le lipea la loc pe trupul ei cristalin subiect remanent apoi lua o pensulă făcută din părul ei lung și o repicta cu ea însăși la minut după cea mai veche fotografie a lor Victoria Nichita ai să mă lași să-ți disec sufletul? am să iau două margarete și-am să ți le așez cu grijă deasupra ochilor am să-ți anesteziez toate lacrimile și-am să-ți fac un implant din cea mai sălbatică toamnă apoi am să-ți pun sufletul la loc și n-ai să știi că am umblat prin gîndurile tale vei fi primul meu pacient salvat de un vraci al sufletelor triste bunăsearabunădimineațabunăziua Virgil Titarenco curge ambra din faguri sticloși peste răni cu miros de gutuie nici nu știu dacă semnul e bun oasele tale de lemn mă străpung dar nu strig îți pun doar ușor degetul pe buze acum nu spunem nimic despre arcadia trezită în scorbura ucisului faun pari mai înaltă mai tînără slăbita de frig tălpile îți miros a dimineață de iarnă și a colind Alina Manole vroiam să îți scriu despre visul acela în care mai aveam voie să ne fluturăm aripile să stăm în cap și tălpile rotund să susțină un cer și rece norul acela de toamnă atinge-l bine cu degetele strivește-l rodie simte-l va sângera la prima zăpadă rochia miresei de lună eclipsa prin care te mai privesc transparent așteaptă am să îti aduc două care de foc să prinzi răsăritul duminicii de noiembrie și restul să-ți fie descântec de veghe în lanul albastru al inimii Gabriela Petrache siluete înguste în bărci din coajă de measteacăn căutam pe ascuns motive acolo unde, singur între noi puțin sceptic, tu, cu o coastă liberă pre limba altei lumi, căutînd o cale de înțelesul viselor cu viața suspendată simplu pînă la perfect așteptînd binecuvîntarea într-o nuanță cu aerul acela dinspre oameni și aerul dintre oglinzi lumi paralele, auzeam puțin îți spuneam printre gene, după ritual, de singurătate ca un joc de lumină reinventate emoțiile, cînd săream așteptînd miracole unde răsărea luna între bărbat și femeie printre degete rugăciune halucinogenă neînțeleasă precum o pînză scobeam acea libertate într-un punct convergent, întotdeauna călăuză, după reguli spre locuința cu un singur cat prea blînd cînd reveneai cu o realitate pe o nuielușă de alun cu alura aceea de omul deșertului în anotimpul interzis în așteptarea unui semn cineva cususe timpul noi, cuburi pe dinafară, pînă la șoapte cu sare pe umeri tăcute vibrații între două guri tu știai știa să iubească păsări inventînd linia peste clopotul tăcerii îmbrăcai senzații iubind femeile cu delicatețea ierbii cosite de amurguri suverani fără etichetă, ochi ruginii și steluțe de buzunar undeva, sub un cer deschis cu timpul exilat in subconștient te inspiram, expirîndu-mă, a portocale mirosea pentru și mai puțin îngenuncheată, undeva, cîndva, un glas de femeie nu contam lumea ascundea refluxul și alchimia unei tristeți stropi de suflet de șapte degete liliac fierbinte luna smulgeam trăirii arcul de cerc lumini și umbre soartă de roșu ne cheamă viața stinge lumina și iubește descătușare dincolo de praguri e vremea de tu La Mulți Ani!!! Tal Farlow – Autumn leaves |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate