Ma regasesc in toamna a carei frunza sunt, si plutesc in te miri ce capat de senin. Pe masura ce inaintez inlatur straturile cenusii din umbra ce creste in jur. De sus vine intunericul si sunt salvat. E bine, caci lumina taie pofta de vise. Pana la varstele mele nu am avut parte de nici o revelatie; am cunoscut lumea în mod fragmentar. Cu cat a devenit mai cuprinzatoare, cu atat a fost mai dureroasa gandirea mea. Am ramas neschimbat cu mine insumi, o idiotenie consecventa. Ce poate fi intre minune si pamantescul rost? “Nelumitul” nu-mi ofera conditii optime sa il pot iubi. Toate sunt asa cum le-am gasit, iar eu sunt ceva de-atunci si inca mai am de aflat…
Lozinca “invat visand sa mor, murind sa sper” imi taie in zidul inimii o usa si urca pe scara zborului auroral pana in subconstient. Si realizez ca e bine sa nu dormi atunci cand visezi. Stiam ca odata voi ajunge ori geniu ori nebun, dar acum extremele coincid. Nu particip cu nimic la devenire, e doar o tendinta in aspiratiile mele, un cosmar din care raman doar cu ecoul cuvintelor:
-Voi afla cine sunt daca vin sa “ma fur” din visul tau!
Ma doare ca trecem fara sa stim cine ne fura visele. Altfel, suntem putin intensi, fiecare credem ca suntem povestea celuilalt. Lumea incepe de la celalalt. Acum ma simt ca Anteu, luat pe sus si rupt de pamanturi intr-o lupta pierduta. Cred ca oricine opune inconstantei constanta in visuri realizeaza un act de demnitate. Ma tem de “mine”-le inchis rotund in visul altcuiva. Avem dorinta de a nu fi, de a ne fura din visul celuilalt. Sunt scris in altcineva, si astept ca flacara sinelui sa tasneasca totdeauna altfel, altundeva…Intre un pumn de ieri si o lingura de mai tarziu, incerc sa ma regasesc, sa-mi intorc cate o pagina cu tandrete. Timbrul grav al esentei mele e undeva intre intrebare si adevar. Acolo se poarta numai zeii, pe care am curajul sa-i intreb: unde-i autonomia eului, unde-i inspiratia interioara? Ce s-a intamplat cu visul meu?
Haosul biruieste in vena stanga, lumea e implantata in mine. Cu sangele revarsat pe ace, visele mi-au fost furate de seringa. Sa fie un indemn ca lumina e aproape sau e un semn de singuratate?
Timpul umbrei lasa umbra, dar ce se intampla cu umbra desculta a plecarilor noastre din visurile celorlalti? Se pare ca e imposibil sa stabilim unde se termina “eu” si unde incepe “tu”!