agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-09 | | Pana acum am pendulat, ideatic, intre supraom si neom, cu mintea atintita pe o tabla de sah. In largul pieselor de sah sunt o statuie de soapte, un biet boem tarziu. Problema e ca nu-mi aflu inlauntru intrebarile; un duh surd imi separa amagirile unei victorii. Regele se preface ca uita-n urma lui o fereastra deschisa linistii, o posibilitate de a-i da mat. Niciodata linistea n-ajunge pentru a gasi calea cea mai buna spre victorie, intrucat consider ca eu sunt nimic, ca in afara mea se duce jocul, in afara mea e totul. La un joc de sah, simt ca ma pierd, c-as fi altcineva. Dupa ce-ti asezi tacticos piesele pe tabla, esti asemeni unui copil care priveste neputincios o gramada de piese ce nu formeaza decat un spectacol fara efort. Dupa cateva momente, cand incepi sa te concentrezi la jocul tau de sah, esti materializat in chinurile asteptarii, alergi pe loc in jurul cuminteniei tale cat e ora de lunga. In aceasta amorteala fizica creierul lucreaza. Esti omul-creier, tatuat cu albastru, si tainic renasti din nimic cand culegi nebunii! Ce durere-ti sporeste farmecul nebunilor? Semn e ca traiesti, ca joci…cu atat mai mult cat eul crede-n idealuri nebunesti. Din cand in cand, pierzandu-ti ostasii, rasucesti sunetul in aer ca pe-un cutit. Suferinta e minune, de induri ca Iov si nu acuzi cand ceri rejucarea partidei. Dorul de a castiga “creste tot mai dor” si simti cum prin sange iti canta omaturi grele. N-am sa stiu sfarsitul jocului din cauza complicatei chinezarii a reginei. Ea-mi transforma clocotul de sange intr-o ciudata mutenie, ma face sa uit de inima in ameteala jocului. Cand esti fata in fata cu o regina, multa rugina ti se depune pe artere... Si cata glorie metafizica exista! Intineresc cu fiecare intalnire dintre o forma de viata si alta, dintre o partida si alta. E o lupta imparateasca si, cand repun piesele pe tabla, e un zbor intors catre Geneza. Mai tarziu, scutur de praf copitele cailor pierduti pe campul de lupta si ma intreb daca mai am altceva de trait. Si cand sunt trezit de ceasul pus sa egalizeze timpii de gandire ai jocului, mai cade cate un turn inalt din mine. Turnul de fildes l-am lasat prea usor pe zare si pedeapsa asta merge-n urma mea, ca animalul in urma stapanului. In cine-am tras cu piesa mea de baza? Oare-i adevarat ca intotdeauna capatul jocului anunta invierea? Nici un pion din jurul meu nu mi s-a plans nici de fiinta, nici de nefiinta. E o armonie intre aici si dincolo, pentru ca moartea-i o remiza cu mine insumi. N-am castigat, dar n-am pierdut. Ce bine ca n-am pierdut! I-am ramas cuiva dator cu fericirea? Dar puținul din toatele jocului unde s-a dus? Lacrima ma transforma in altfel de icoana, intr-un tablou sinistru cu un sahist. Oare miturile jocurilor vin din intuitiile pictoriale ale cuiva?...Mi-e amar daca-i asa!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate