O viata, atat e de-ajuns ca sa iubesti ca un nebun
O clipa, de-atata e nevoie ca sa te prabusesti
De-acolo de sus, din cerul tau de fum
O, de ce nu poti oare sa-ntelegi ca dragostea nu-i totul
Ca viata, viata o traiesti ca sa iubesti
Nu o traiesti prin iubire
Coboara,priveste la dragostea ta perfecta,ce se ridica din mocirla
Priveste ce-a ajuns iubirea ce nu avea sfarsit,o umbra
Doar o cruda amagire,o floare moarta intre spini
Iar tu,tu esti acum pierduta,esti prabusita
Pe-un catafalc de flori ce mor,incet,ca tine
Si totusi speri...

Vorbesti despre dragoste ca si cum ai sti totul
Dar nu stii nimic
Crezi ca soarele rasare si apune doar pentru tine
Ca Luna iese de sub nori doar ca sa o vezi tu
Te inseli;
Privesti cum umbre acopera lumina zilei
Si indoiala ti se cuibareste in suflet
Incerci sa o alungi...
Privesti o frunza,admiri o floare,saruti un copac
Sunt ale tale,exista doar pentru tine
Oare?...Oare nu te-nseli?
Si iarasi lasi indoiala sa puna stapanire pe tine...
Ce verde e frunza,ce inmiresmata floarea,ce frumos copacul
Si tu?...Te pierzi in Univers,ca o furnica in imensitate
Si Soarele nu mai rasare pentru tine
Si Luna e mereu acoperita de nori
Dar dragostea?...Dragostea ta curata?
S-a transformat intr-o frunza,o floare,un copac
Oare?
Te-ai gandit vreodata ca ai putea sa pierzi clipa care trece
Acum pe langa tine?
Traieste-o!E doar a ta,a ta si a dragosstei rasarite-n tine
Ca un ghiocel primavara,la topirea zapezii
Ghiocelul rasare,iar dragostea ta infloreste o data cu el
Zapada s-a topit de pe sufletul tau...E Soare!...