De partea cealaltă se închide privirea cu irizații de verde a pământului.
- Hei, pământul acesta are ochii de aceeași culoare cu ai mei!
- Și ai mei sunt la fel!

Palmele noastre se întâlniră într-un gest de rugăciune neîncepută. Cineva ne visează ...pe dinăuntru suntem ca o pereche de șosete roșii, altfel eu par atât de albastră...

- Ce-ți mai place sa fii tristă, să te plângi toată ziua!
- Sunt chiar fericită, extrem de fericită!

Tac. Tăcerea nu minte niciodată. Știe ea ceva...dar oare cine să-i fi spus? Probabil cel care ne visează...atunci, pe mine de ce nu m-a imaginat altfel? De exemplu mi-ar fi placut sa fiu o apă adâncă...

- Esti ca o nimfă...
- Iți plac nimfele?
- Știi bine ca eu sunt „ice”. Îmi pare rău, micuțo.

De câteva zile privesc cum vin si pleaca norii. Cred că undeva acolo sus mișcările lor sunt acordate unor simfonii de stele căci, de fiecare dată când mă grăbesc să închid ochii se adună in jur mai multe imagini. Își caută mișcarea de echilibru până cand... până când pe dinafară nu mai rămâne decat un singur soare să mai stralucească.

- Sunt topită. Iată un motiv pentru care nu poate ninge astăzi. Știi, stările mele sufletești influențează timpul, vremea...
-...
- Ai vrea să te culci pentru o clipa, sub omatul viselor mele? Când am să te sărut va fi de prima ninsoare.
- E un pretext pentru care astăzi să nu ne vedem?
- Da. Imaginează-ți un trandafir...
- Hmm, nu suport florile!
- Preschimba-l! Preschimbă trandafirul, în seara aceasta se pot face minuni. Sau poate preferi în locu-i o sticlă de coniac, aprinsă... cum vrei!
Mi se făcuse frig. Eram goală...
- E o capcană? Spune-mi!
...eram goală de gânduri. Mi-era rușine să mă uit, fără să-i fi cerut voie mai întâi.
- Mai ești?

De ieri foșneste după perdea umbra unui con de brad. Venise Crăciunul.
- Pssst, primești cu colindul?