agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-06 | | Înscris în bibliotecă de error
Despre avorturi
de arhimandrit Cleopa Ilie Oare mamă să mai fie Aceea ce-și omoară fiii? Care fiară vreodată Și-a omorât a sa fată? Nici o fiară, tu să știi, Nu-și omoară ai săi fii, Numai mama cea creștină S-a făcut ca o haină. Este mai rea ca o fiară, E de plâns și de ocară Că ea își omoară fiii Și este vas al urgiei. A lui Dumnezeu urgie O va munci pe vecie Că pe pruncii ei cei vii Ea i-a dat la căsăpii. Pe la doctori i-a ucis, Cu gheena ea s-a aprins Că nevinovații prunci I-a supus la grele munci Spre a fi tăiați bucăți Și aruncați prin găleți. Vai și-amar de-acele mame Ce și-au mâncat a lor carne. Nu carne de dobitoc Care se frige la foc, Ci carne de oameni vii, De nevinovați copii. Să știți voi, mame nebune, Că altfel nu vă pot spune, Care-avorturi ați comis, De două ori ați ucis. Nevinovaților prunci Le-ați dat îndoite munci; Trupul lor nevinovat În cuțit l-ați aruncat. Sufletul lor chinuit De lumină l-ați lipsit, Că botez n-au apucat Și-n lumină n-au intrat. Iar în ziua de apoi Ei vă vor pârâ pe voi, Că de viață i-ați lipsit Și raiul n-au moștenit. Iar când voi o să muriți Iadul o să-l moșteniți. Plângeți acum cu amar Ca să scăpați de tartar. Cat mai este vreme-acum Mergeți la duhovnic bun, Cu lacrimi să vă căiți Și să vă mărturisiți, C-ați ucis pe-ai voștri fii Și i-ați omorât de vii, Cu moartea cea mai amară Voi i-ați scos din viață afară. Pruncii cei nevinovați Stau în beznă aruncați, Căci mămica lor haină N-a vrut să le dea lumină. Dumnezeu la început, Pe Eva când a făcut, Cu un nume tăinuit "Viață" pe ea a numit. Și i-a spus copii să nască, Cu-al ei lapte să-i hrănească, În dureri să nască fii, Spre-a fi mamă celor vii. Iar voi, mamelor nebune, Moarte semănați în lume, Din a dracilor povață Omorâți și nu dați viață. Diavolul ușor vă-nșeală Și vă prinde cu momeală, Căci acela la-nceput Omorâtor s-a făcut. Iară voi lui ați urmat, Săvârșind mare păcat, Omorând pruncii de vii, Ducându-i la căsăpii. N-ați fost voi izvor de viață, Ci spre moarte-ați fost povață. N-ați voit să nașteți prunci Și veți primi grele munci. De aceea voi să știți: Nu puteți femei să fiți, Nu sunteți femei de seamă, De nu vreți să fiți și mamă. Ori păziți voi fecioria Și lăsați căsătoria, Spre a fi femei alese Și a Domnului mirese. De nu-ți place fecioria, Să iubești căsătoria, Să duci sarcina de mamă, Să fii femeie de seamă. Să nu te faci roaba plăcerii Și unealta desfrânării, Ci a nașterii durere Să o primești cu plăcere. Că pedeapsă vei avea Și de iad nu vei scăpa Porunca de n-o păzești Și de nașteri te ferești. A te mântui dorești, Durerea să o primești. Durerea-ți aduce ție Cereasca împărăție. De-ai ucis băiat sau fată Ce ar fi trăit odată Poate ar fi fost un om vestit Ce pe mulți ar fi izbăvit. Poate-un împărat sau domn Sau vreun sfânt sau mare om, Care, de s-ar fi rugat, Suflete ar fi salvat, Pe mulți ar fi mântuit, Chiar din focul cel cumplit, Pe mulți ar fi ajutat Să aibă sufletul curat, Iar de-ar fi fost el un sfânt Și om tare la cuvânt, Prin ale sale cuvinte Pe mulți lumina la minte, Spre-a întoarce la lumină Și la veșnica odihnă, Și a le fi spre lămurire Spre veșnica fericire. Mamă, mamă blestemată, Ai gândit tu vreodată, Când îți ucideai copiii, Că aceștia au să-nvie În ziua cea de apoi, Când vom învia și noi, Și-au să-ți ceară socoteală Pentru moartea lor amară? Pentru că tu i-ai ucis Și-n întuneric i-ai trimis. Atunci ei te vor mustra Și-așa te vor întreba: "Cum ai îndrăznit tu, mamă, Mamă cu inimă de-aramă, Ca să ne ucizi pe noi Și să ne dai la gunoi? N-ai gândit tu oare-atunci Că în iad sunt grele munci Pentru cei rău ucigași Care ucid copilași? N-ai crezut că vede Domnul Tot ceea ce face omul?" Vei da seamă ce-ai făcut Și câți copii ai crescut. Ai ales numai plăcerea Și ai ocolit durerea, Dar la judecată atunci O să ai amare munci. Și pentru a ta plăcere Tu vei merge în durere Și-a lui Dumnezeu mânie Te va duce la pieire, În iad te vei osândi, Munca o vei dobândi, De nu te vei pocăi Și nu te vei spovedi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate