copacii fug de mine sau ma-nclin?

dintr-un fruct, vesnicia a luat-o la pas disperata,

juram ca-ndaratul secundei e toamna

si ca, deosebindu-ma de mine o iubeam,

pana cand totul s-a amestecat si-a nins cu caimac

peste ruinele zilelor de buzunar si de suflet...

Copacii fug de mine imunizand caderea

ce vine dupa coltul de cer ce m-a 'necat_

ultima vesnicie-a iesit din ochii tai,

ce verde era calul cu care a plecat!