De sub cărămizi am ieșit.
E iarnă.
Mi-au înmugurit.
Genunchii.
...osul alb ca iarba,
cel lucios și ieșit în afară,
caută lumina.
...ieșit în afară, o vede și
aleargă strigând.
...ieșit în afară
aleargă
strigând...

-Găsiți-mi sufletul meu cel călare...
Păcătosul ! Pe el să-l aduceți curând, să văd
unde-mi se scaldă ochii
ce-n gauri de cranii se-ascund !
- ... ?
Vă-întreb doar atât...la care drept,
înalț spre locul petrecerii cântec de regăsire ?

În alb osul, genunchiul versului meu,
înmuguritul,
pași nepetrecuți s-au adunat.
în celălalt am ales să te-ascult...
te-am ascultat.

Tu, genunchi inflorit de femeie
mai poți să m-asculți ?