Seară de iarnă murată în toamnă,
Soare de sânge și ciori de cărbune,
Toate-s pe dos, mirifică doamnă,
Uscat, fără tine, departe în lume...

Tămâia dulce a coapselor tale
Adie în gând, pierdută pe veci
Mă cheamă deșertul, mii de suflete goale
Mântuire de tablă zăngăne în canoanele reci.

Închis în clădirea cu fețe pioase
De îngeri crispați, zugrăviți în ulei
Păcate de foc ale vieții frumoase-
Acestea îmi sunt acum dumnezei.

Credeam doar în mine, nu știam c-o să pleci,
Nu-mi păsa când plângeai că te doare
Acum ai plecat, pierdută pe veci,
În loc de iubire, o cruce urâtă și mare...

Sutana o port, așa, ca să fie,
Mă lepăd de tot ce e sfânt
Blestem tot ce e veșnicie
Ochii tăi veseli plâng acum sub pământ.

Dacă trăiesc, ori de mor,
Sincer, îmi este totuna,
Zgâriat de păcat, mă voi stinge ușor,
Foamea de tine, mai grea ca țărâna.