agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-24 | |
Noaptea,
Este prietena mea, cea mai bună… Pentru că ea știe să mă asculte, Fără să-i spun nimic, Ea știe, La fel ca și câinii Care nu latră de nici o culoare Când trec pe lânga casele lor Surprinzător de aproape de garduri Cât poate încapea într-un suflet prins În pânza atât de fin țesută De gesturi, Degete mai mult sau mai puțin drepte Tristeți sinucigașe Albastru sau verde Ce împresoară totul 37grade Celsius(sau mai mult) În palmele-mi nevrednice Clipe ale fericirii involuntare Prinzând contururi În paranoia îndragostirii Șinele se deschid in cale Drum al nemărginirii Paralele neîntâlnindu-se niciodată Sfidând aparențele înșelătoare Iar eu merg … Merg… Neștiind că voi fi învins De nemărginirea lor Sperând cu abnegație că ele se vor întâlni Creându-mi propriul imposibil Din care mă hrănesc cu iluzii Zgomote ale nopții Mă însoțesc ca un cântec de leagăn Menit să-mi alunge demonii Și să-mi dilueze Aduse de vânturi iernatice Îndrăgostirea Ramurile pieptănând adieri Dezmiardă periculos văzduhul Neștiind că jocul lor Subconștient Dezlănțuie uragane Ce bântuie suflete Ce vina au ele Când totul se întâmplă În mine, Neștiind că aceeași adiere Pe care o alintă cu coaja lor lucioasă Izbește într-un gard Hăituit de ploi și vreme rea O frunză de tei Trezita brusc din somnul In care-si imagina Copacul ei Si floarea pe care-o ajuta Sa creasca Si sa-si raspandeasca parfumul In vazduhul care in cele din urma Ii va aduce pe o aripa Caderea. Neclintire animata de ea insasi Strada cu lumini unduindu-se In bataia vantului nebun Ce ocoleste mestesugit colturi Cantand Atat de familiar, Un recviem al zadarniciei Ce incepe sa smulga luminile din stalpi Ducandu-le acolo unde nimeni nu are nevoie de ele Departe de ochii mei Care incep sa se obisnuiasca Cu intunericul Doi pasi Pe asfaltul amortit Doi… Si totusi atat de singuri Doar ei si cu noaptea Adusa de crivat Se aud tot mai indepartati Caci eu raman intre sine In timp ce ei pleaca Impreuna cu lumina Furata de vant Tot mai departe Pentru ca ei, totusi, se au Unul pe celalalt Si pot continua Ceea ce mie Nu mi-a mai ramas Celalalt a uitat sa mai treaca Prin camera mea Sa ma smulga din scaunul blestemat Sa-mi arate soarele si iarba, Gustul luminii de martie ….Daruirea Zbucium nedeslusit Intre mii de ganduri impletite in incertitudine Razbind mereu in noapte Tot mai noapte… Dar noaptea este prietena mea Cea mai buna Caci ea ma asculta Fara sa-i spun nimic Si-mi alinta chipul Cu adierile-i ce cauta in van Un loc al lor Inainte de-a se rataci prin garduri Agitand frunze de tei Demult cazute.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate