agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2150 .



Traversarea
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florian din Transilvania ]

2005-01-28  |     | 



TRAVERSAREA

"- ce este limba?
- haină neagră ce căzu de pe zid,
cu mânecile încercând să spună ceva!"
Merwin

noapte în așteptare și zi în așteptare
perdelele iubirii se clatină sfânt
atinse de mâna nevăzută a durerii
cum te iubesc? numai umbra ta poate să-mi răspundă
numai amintirea mea te conține în ea, crisalidă verde,
te iubesc odată cu dimineața, cu pâinea,
cu răsăritul care-mi numără cariile
sufletului obosit năvalnic
te vreau cum mă vor gândurile
consumându-mă fără credit, la infinit,
și geana nopții ne cheamă, e sură,
și se închide ca o conservă valoroasă
închisă într-o scoică de aramă
accidentul, clipa în care viața mi-a fost disociată
într-o după-amiază timpurie de vară
când soarele îmi inunda retina cu senzații
scrisoarea aceea care a prevestit sfârșitul zilelor normale
când Þepeș urcă pe țeapă, judecându-se pe sine,
dar nu eram decât om
au tras în mine ziarele, cu parfumul lor efemer,
mi-au apărut milogii înainte
mi-au oferit nebunii nectarul mâinilor lor transpirate
dar nu eram nici spion, nici țeapă, nici ulcior, nici pâine,
să îi fi știut descompune răbdarea în răbdări succesive
oamenii m-au întrebat și nu am știut cum să răspund oamenilor
decât cu zâmbetul, sau mânia,
o farfurie goală pe o masă plină
- de atunci simt umbra fricii cutreierându-mi gândurile
lumina zilei se estompează în noapte
semnele nu sunt bune
oamenii m-au ajutat să-mi caut gândurile
hârtia aceea scrisă într-o noapte cu lacrimi
am ars-o singur
ca un pelican căutând zborurile albe

mi-e frică de tine, iubire,
nu mi-e frică de tine, moarte, binecuvântare,
o piatră cu inimă pe o laviță de lemn și un opaiț
cum am să găsesc poarta în labirintul de interese
când eu scriu, eu vă văd, vă privesc, respir tutunul
în loc de aerul proaspăt
nu eram nici actor, nici spion, nici președinte
eram doar un copil mare mergând pe stradă
dorind toate jucăriile vremii
acum am rămas cu una singură
cu tine, iubito, acoperindu-mi ochii cu degetele
fără puterea de a cânta
cu tine, dragoste de mamă, în care am lovit prin iubirea mea
care nu te exclude, ci te îmbină
cum nu am știut să ne întîlnim, ca la Cobia,
în clepsidra fericirii, care picură frică -
cu voi, înțelepți bunici, din care mai am unul,
cu tine, tată, odihnind de 8 ani sub o lespede
de la tine am aflat sâmbătă 5 mai 1994
sensurile existenței în holocaustul zilelor noastre
m-am trezit că nu mai pot, nu mai știu, nu mai vreau
să programez calculatoare când viața mi se pare
un program infernal al sufletelor călătorind pe himere
iartă-mă, tată ceresc, sunt singur și îți cer mila ta
iartă-mă pentru vise, pentru rolul pe care l-am jucat fără distribuție
care nu mi-a adus bani ci numai nebunie
credeam că mai există un martir bine îmbrăcat și hrănit
care joacă și își joacă viața chinuită de limite
a rămas un joc neacceptat de nici-un algoritm de recunoaștere a formelor
și acum număr secundele din clepsidră și aștept elefanții tăcerii
cum să fac bani?
sunt un handicapat
am lucrat opt ani + cinci ani de facultate
în zile și nopți de coșmar al muncii
am contractul de munca desfăcut pentru că m-am revoltat împotriva mea
nimic nu m-a așteptat la capătul a două cărți de informatică
nici-o bursă în neant, nici-un ban
am creat locuri de muncă și eu nu am loc de muncă
de altfel, ce puteți face, oameni buni, cu Dumnezeu, când nu mai programează nimic?
mă dori și mă arzi, iubirea mea, pentru că suferi alături de mine,
miel alb, nevinovat -

iubesc viața în simplitatea ei narată
de o imaginație soră cu realitatea
și te caut, pe cine caut, soartă,
nu m-ați recunoscut între atâtea fizionomii aparente
ce criterii aveți pentru a sorbi lumina
e greu să fii paznicul unui depozit de nisip al cărui amplasament l-ai uitat
îți amintești doar corăbiile sau iarba izvorând din carene
ca niște cange ale trecutului
și groapa de nisip pe care în tinerețe o săreai
și vacile și boii pe care le pășteai în mere
și aparatul de radio care îți citea în avans gândurile și le interpreta
am crezut că se trasează în mine
că o supertehnologie îmi urmărește fiecare gest, fiecare detaliu
nimic
doar liniștea
ei bine, sursele suferinței, aliniate pe noduri
furnici călătoare, toamna, spre anotimpuri redundante
ele trec, ele vin, odată cu soarele, cu iarba
în alb, maro, verde
haine mereu demodate, scandând în culori
lozinci pe care le-am îngropat în fluier de soc
împăratul e gol, spunea marea soră cu fluturii
dar ce diferență: apele curg, fluturii mor

acesta era coșmarul copilăriei
mă trezeam într-o mare neagră de larve care încercau să mă ridice sus, tot mai sus
dar tresărea liliacul pe ape cuminți
și urlam trezindu-mă eu nu vreau să urc
acum sunt jos după marea demonstrație
ca o libelulă fără aripi, ca un pelican urât de curenții ascendenți
este ziuă și zborul se lasă greu așteptat peste suflet
aceasta este mărturia mea de credință

de ce tăia Florin trandafirii
de ce se sprijinea demn părintele în toiag urcând treptele una câte una
de ce îi scade tensiunea lui Doru?
de ce există oamenii aceștia în clinica de psihiatrie
ce transparentă este granița dintre voință, caracter, conștiință și lipsa lor
am început să învăț un mediu de desenare
ca să colorez spitalul cu sânge cu vorbe de duh
aici nu există concurență decât în obsesii
timpul s-a oprit și cei dinăuntru pot privi liniștiți
cu mese la ore fixe, zbaterea clipei în geamuri
oameni epavă din vina oamenilor
oameni care caută Kerkaporta deși nu au de cucerit nici măcar liniștea acestei porți
un cal troian este fiecare pentru fiecare
dar înlăuntrul calului sunt vise, fantasme
și Troia se multiplică devenind tot mai greu vizibilă
pe măsură ce este cucerită se retrage într-un univers paralel
și-și privește descompuse ruinele și cadavrele spaimei
război cu tine însuți nu se face
și înțeleptul tace pe creasta dealului, numărând asfințiturile
numai atunci când luna înghite soarele tremur, caut
minotaurul
el poate lua înfățișare umană
nu mănâncă pe nimeni, a rămas fără dinți,
dar a câștigat în rafinament
soarbe cu fiecare cuvânt suflete în vâltoarea mortală
apoi îți arată politicos ieșirea din labirint foarte târziu
a creat deja instanțe prizoniere în alte labirinturi
pe care va trebui să le aduni, să ți le alipești sinelui fără teamă de umbră
un ospiciu, azil al nevropaților, se construiește diseară
nu se vor găsi fonduri și nebunii vor trebui să și-l construiască singuri

este bine, este foarte bine
Excelsior, copile, pe care vreau să te am
chiar dacă voi mânca apă cu pâine!
Excelsior, patrie, din care lipsesc oamenii normali
sau nu există criterii să-i deosebești
Crescat, floreat, iubirea, prietenia, apa și grâul!

ce puteam să fac în liniștea serii
când pe ramuri se încolăceau șerpii tăcerii
am avut un copil cu tine și am fácut un pact imposibil
cu viața care avea rod, avea sânge, se dezvolta în matca ta
iluzie? cine mi te-a spulberat?
timpul greșelii se repetă, nu văd capătul drumului
întâlnesc umbrele oamenilor, le dau bună ziua
dar sunt invizibil, și mă miră și pe mine
că nu te întâlnesc, tată, pe nici-un drum
pe nici-o stradă nu mai exiști
decât ca palidă amintire a unui om între contemporani
și pe mine joc de nisip pe o faleză ocultă
mă așteaptă lumina sau întunericul
și pe mine mă amenință sabia lui Damocles spânzurând peste lanuri
și pe mine mă doare trecerea prin viață
mai mult decât moartea
Vino, speranță, cu coarda ta de iluzii te aștept în toate gările
în toate anotimpurile
te chem când mâna coboară oasele se scufundă
în mâlul fierbinte al zilei
te ador ca pe o icoană de ape lovind într-o stâncă
unde este marea de la televiziune
unde este încrederea că mă voi întoarce cu copii pe faleza fierbinte
unde este senzația de beatitudine la bordul unui autoturism singuratic
unde este farmecul tău viață, viață cu răbdarea pâinii
unde este coarda inimii care vibrează în rezonanță cu alte inimi
Banii?
intermediar vicios de valoare
te chem norule, te chem soare, ascultă-mi gândurile
și nu mă lăsa ispitit de singurătate
numai iubirea mă ține în viață
iubirea pentru tine, iubito,
iubirea pentru tine, mamă
pe care nu te-am cunoscut niciodată
nu am avut timp pentru tine
acum am timp pentru toate dar sunt inutil pentru toți
inutil pentru mine?

aș vrea să cosesc roua florilor
nu este pentru mine
aș vrea să mă fac util păsărilor
ele își numără atent boabele
aș vrea să inventez o stea
dar nu am urmat cursuri de recalificare și ele costă
aș vrea să fiu copist sau sufleur la teatru
dar schema este plină
aș vrea să fiu brațul energic al puterii
dar mi-e milă de oameni poate aș fi greșit la fel fiind în locul lor
unde este locul meu, zori de zi,
unde Zânover, unde, Zânovin?
mașinile de salvare urcă și coboară dealul speranțelor
dar nu îți pot dărui tot sufletul
Paul recită în gând mantre!
Domnul S. face parte din aceeași tagmă a programatorilor
Doru este handicapat gradul II
Eu nu sunt nici măcar handicapat
Privesc camera, noptierele, paturile, asistentele, medicii
Și le invidiez poziția de zei
Știu cine sunt, știu ce fac, știu de ce fac ceea ce fac
eu am rămas în afara cercului
nu fac nimic și sentimentul inutilității mă dărâmă
mă descompune bucățică cu bucățică
și singura consolare este faptul că mai există mulți ca mine
dar eu, o povara în plus, sunt un aristocrat care nu are voie să aplece steagul
dar nu mai are putere și energie să îl susțină
și cu mine cum rămâne - domnule Eugen Ionescu -
știu, cele 11 pagini, scrisoarea mea
au ajuns la dumneavoastră
știu că ezit în hotărârea de a nu mă vinde
căci premisa a fost falsă, nu a fost decât un moment de frumos
frumosul absurd, m-ar fi ajutat revendicarea lui?
pe cine să întreb? cine să-mi răspundă?

ploaia umple viu ciupercile cu o transparentă clorofilă
măcar de-aș fi realizat ceva - nu există nimeni s-o confirme
doar indicii care mă transformă clipă cu clipă
într-un ghețar de foc navigând temător
printre umbre
Da, au încercat să o astupe și ea creștea tot mai lungă
lipindu-li-se de palme de călcâie
hrănindu-se în cele din urmă cu umbre.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!