Le-am dat cuvintelor
brânci peste foaie
Și-mpiedicându-se,
S-au dus până-n subsolul
Ființei mele.
De-acolo au urcat șchiopătând,,
Într-o frază poetică
Cu sânge-n colțul gurii,
Iar ochiul verbului, invinețit,
Era închis pe jumătate-
Versurile astea schiloade
Se zgâiesc la mine
Speriate ca dracu'
Și total nedumerite:
"De ce le-am dat, totuși,
Brânci pe foaie?!?"
Ete-așa,
De-a naibii,
De singură ce sunt,
De dor ce-mi e...