Tipau pescarusii albi,
si soarele cobora usor in mare.
Priveam nemiscatii crabi
si-ti zaream chipul in departare.

Stiam ca esti tu.
Atata vreme m-ai asteptat
ca pina si briza usoara
vazindu-ma, mi-a suflat:

"De secole sta aici,
retras si tacut,
unde ai fost pina acum
nemiloasa fiinta de lut?"

"In ceilalti oameni l-am cautat,
in argintia luna plina.
L-am simtit neincetat
in dureroasa mea lumina."

M-ai sarutat adinc
cu buze ca marea, fierbinti si sarate.
Incepusem sa pling.
Ma simteam aproape de moarte.

Apoi ne-am topit in minute,
in stele si in valuri,
in amintiri trecute
si in viitoare planuri.