În suflet port durere, mister, văpăi și miere.
Sunt zbucium care urlă
ca valul ce se izbește cu putere
de stanca ce îndură
furtuna, în tăcere.
Sunt doar un pasager
aflat sub aspru cer,
pe-al mereu ultimului val
și-ngenunchez stingher
la sclipirea unei lacrimi, ce amar
se va usca în zori, dar sper.
Vindecându-mă de moarte,
înfășoară-mi trupul cu pletele toate
și mantia ta de regină,
cu umbre și reflexii argintate
de serile cu lună plină,
acum cât e toamnă și încă e noapte.