Încă mai am nevoie
de un suflet,
marginile mele revărsat-au
peste putința
mea de-a îndura.
Rămâi ascuns, tu ,
suflet bătrân cu inima
ta albastră,
ascunde-ți picăturile
de sânge
peste durerile
crescute-n albia părăginirii.
Încă mai am nevoie
de un suflet,
încep să cred
că am crescut puternic
din primăvară-n vară,
în anotimpul singuratic
al sufletelor.
Înclin brațul peste
inimă-curm cu gândul
albia: stropi de sânge
albăstresc cămașa-mi albă
murdărindu-mi sufletul.
Îmi plec capul si caut
prin iarbă un alt suflet:
al meu a murit albastru
printre picurii de sânge,
peste iarba verde...


6-12-1998
București