Devorat de propriile-mi vise...
între o coadă de pește și lumina
de la capătul lumii -distanță mare;
un fulger vrea să mă tatueze pe braț
și iute nu mai am mușchi
nu mai am dinți
doar sânge
și din belșug

Rănile lăsate de tentaculele mulțimii...
o călătorie în fiece cavitate vizuală
mă poartă scufundător în lume
până la țărmul neîmpresurat
de apă sau sare sau
sânge:
"privește în sus -ești relativ
cu tot cu amprenta-ți sentimentală;
a cui identitate cauți?..."

Deci m-am lăsat ucis, sacrificat de valuri.
În jur, atmosferă de ciao darwin
prea înlăuntru pentru a fi văzută,
tăiată, ucisă
de oamenii cei prea exteriori,
devoratori de publicitate
și de cuvinte nearticulate;
ei toți laolaltă în mine
își strigă ajutor
și soarele apune la fel de frumos
ca și când
nu aș fi scris
poezia aceasta.