m-am înțepat adânc
fără sânge, fără urme
a fost durerea
am râs demențial
cu capul pe spate
cu trupul încovoiat
cu ochii închiși

apăruse deja luna
printre ramurile nucului

mi-am împreunat mâinile a rugă

m-am retras
și m-am acoperit
să nu se vadă forma hâdă
lăsată de râsul demențial
să nu se vadă
în lumina lunii
cum râsul a modelat dureros
părți din mine
după forma lui

mi-am împreunat mâinile a rugă

am oprit strigătul
când am simțit
cum mă preling firesc
pe piatra rece,
cum mă ridic pe crucea-ngustă,
cum durerea mă înalță...

m-am înțepat adânc în tine
dar n-am protestat
și nici n-am plâns,
nici n-am strigat,
eu doar am râs
cu râsul meu de zile mari...
căci mi s-a înnodat tristețea