pe tronul roșu
ridicat pe tăcere
o umbră roșie
cum o esență de om plămădită din Nimic

răbdați, necredincioșilor, răbdați
și veți vedea cum nisipurile pustiului
au molecule cu Apă de Viață
răbdați
porunceau anotimpurile
și dansau nebune
ca o tornadă în florida
ca o tornadă de gânduri
ce-ți lua văzul, auzul, mirosul, mintea
dăruindu-ți AȘTEPTAREA

părul îi este poleit cu soare
pieptănat într-o ordine divină
peste aripi
iar cupele îi sunt tot timpul pline
de miere
de fiere
înfruptați-vă !

un fluier de aur
străpungea norii îmbâcsiți de ură
cum izvorul vieții
clătește pietrele Cuvintelor
un fluier de aur
trimitea solii sunetului spre afunduri
înfricoșând haitele de lupi
iar Miorile răsăreau
din pământ către pământ
încropindu-și TURMA

când eram împărat peste IDEI
solomon își deplângea sărăcia
căutându-mă
hibernam într-un joc de puzzle
peste tot doar întuneric

iar de cum s-a făcut lumină
m-am dezbrăcat de haine
și alergam gol parcă îmbolnăvit de ele
de tot praful de întuneric
pe care-l respirasem
și care mi se încuibărise
în tainițele sufletului
alergam înnebunit
cerșind razelor de soare
să-mi acopere goliciunea de întuneric

plecam din sodoma gândurilor
divorțam de ele
mă spovedeam
și inima nu mi se ușura
orbecăiam pe firul deznădejdii
prea aproape
mult prea amar

la capătul amarului
era împărăția lanțurilor
țipătul lor îmbietor-strident
mă ademenea cum sirenele
alergam spre lanțuri
purtam lanțuri grele
sunt liber
strigam
cu fiecare za ce mă-mbrățișa
sunt și mai liber
strigam
și lanțurile-mi încleștau mâinile, picioarele, gâtul
sunt cel mai liber
strigam
și lanțurile-mi încleștau Cuvântul.