Tandrețe


Mai picură cîte-o femeie de la Dumnezeu
în orgoliul taților care vor băieți.


ea începe devreme cu instinctele ei,
cu pregătirea pe lîngă păpuși,
niciodată pieptănate de ajuns,
cu minibucătăriile de plastic
pe care se supără seara,
cu băieții mai puternici care o bat
și o trag de codițe prin fața blocului
cînd vine timid să se joace cu ei.
ea începe devreme cu toate acestea,
pentru că are de dat mai tîrziu cîteva spectacole,
cînd s-o aprinde lumina pe scena unei bucăți de lume…


femeia se trezește ușor din copilărie
și cît de plăcut pentru noi
e s-o vedem cum se trezește odată cu carnea!


patul ei cu gînduri de liceu, cu visuri
și dorințe ascunse și neacceptate,
cu stimulări și temeri,
e purtat de timp pe străzile orașului.


tînăra femeie dormind e atinsă încet în graba lor
de către bărbații în mers. și, pentru că o ating doar ușor,
mulți va trebui pînă s-o trezească.
(afară de cazul în care vine unul să zgîlțîie patul
strigînd: bă, scoal’!)


apoi, domnișorindu-se toată, va fi folosită la patimi
în schimbul unor vorbe, dincolo de ele va simți frustrarea.
și părul, și ochii, și gîtul, și sînii, și atît…
iar ocrotirea aceea din gesturi,
cu sentimente cumpărate de pe degetele moi
și din podul palmelor,
se va întoarce să lovească timpul
de după bărbatul mulțumit și plecat…
(care toată noaptea a dormit cu spatele)


din toate va încerca doar să păstreze cîte ceva
pentru sentimentele ei.
și cînd alții o vor atinge atent,
ei își vor mîngîia orgoliul, de fapt.
și sufletul, mai rar.
iar cînd îi vor sufla pe inimă cuvinte,
ei vor dori să știe cît de bărbați mai sînt.


acești închinători de weekend
vin la femei ca la niște biserici cu crucile rupte
să scrijelească toți cîte un nume
pe înaltele bolți sau pe pereți pictați.
fiecare după cît de sus a dorit să se suie…


după toate acestea rămîne o rochie făcută cadou
ori un inel și-o amintire sau niște ochelari de soare.
în aceste părăsite biserici cu crucile rupte
văd cîte un credincios rămas singur,
stînd în genunchi, tolănit sau în picioare,
după cum îl taie capu’
să-și aștepte moartea.
în aceste părăsite biserici cu crucile rupte
eu vin noaptea să aprind lumînări.
între astfel de emoții sociale
e tare greu să fii și bărbat și poet.