chemările goliei cad greu
în poala rătăcirilor mele nu pot
să le aud iar
mă îndemni la ultima vecernie
în doi niciodată
nu am înțeles din iubire
de ce mă acoperi cu lavă
și mă răstignești
pe clipa uitării de sine
viață contrafăcută din emisfera ta
împarți zîmbete de hârtie
în subteranele sufletului meu
te aflu construind ruine
oblomov plimbat între un da și acel nu
repetitiv
pliezi mângâieri din umbre
mă întrebi din fugă unde mi-s ochii
în timp
vorbești despre alteritate parcă n-ai ști
că totul e amorf în partea sudică a sferei