Se înfigeau țările și munții
între noi...
ca niște colți noroioși
de fiară,
urmate de câmpii,
de nisipuri,de copaci,
ca un sânge coagulat
într-o enormă rană,
sfâșiind părerea bună
pe care o aveam despre noi.

Răsăreau apoi lucruri
în cale...
ca niște mâini infinite,
tot felul de uși,
de scaune,de scări,
înlănțuindu-ne de propria persoană.

Nici nu ne oboseam să ne certăm.