Trezi-voi zeii din cenușă
de sub lințolii vechi de praf
ce-așteaptă, dincolo de ușă
cu scris vechi, ca de epitaf.
Trezi-voi zeii din legende,
să țină piptul desfăcut
și să renunțe la placente,
sperând să aibă ce-au pierdut.
Trezi-voi zeii din hotare
ce zac, curbate în trecut,
să le dau patimi și culoare.
Și înapoi să îi arunc.
Trezi-voi zeii din tăcere,
să-și piardă vocea în eter
și să îmi spună când le-oi cere,
umbra supremului mister.