Mă arde neaua ta, cu fulgi de jar
când șoapte mă așteaptă, dar viclene,
din pânda ta. Și se așterne iar,
sărutul tău pe gura mea, alene.
M-am aplecat să-ți rup o creangă de lumină,
un simplu joc ce-a însemnat cândva,
un joc nevinovat care suspină.
Azi e păcat înscris în coapsa ta.
Acum, vânez tacerea ta ca să ascult
cum freamătă coroana frunții tale
și mă așez ca frunza pe pământ,
lăsându-mi capul la tine pe picioare.