acum cand pietrele lasa umbre incinse pe asfalt , si miresele parasesc altarul cu mii de cioburi infipte in talpi- inimi sfaramate,
cand poetii ajung sa-si violeze muzele, iar femeile isi mananca pruncii
ma inalt spre neant cu cunana pe cap si-i ordon cerului sa se stinga,
cu speranta ca-n urma mea nici ploaia, pamantul sa n-atinga.

acum cand caut cu degetele o farama de inocenta, si spulber praful in mii de firicele inecacioase, renunt la vise si ma imprastii pe trepte cu usa inchisa-n urma-mi
ca apoi sa sarut maldarul de pamant ce ma acopera in speranta ca ma va ineca.


si cand voi putea defini sfarsitul voi rade de voi, muritori ordinari ce cautati raspunsuri
intrebarilor inutile ,
si voi rade de mine, de noi si de iubirea noastra anorganica cu gust acidulat si rece,
si de otrava ce ti-am implamantat-o-n vene atunci cand ti-am supt sangele-n nestire.

Si ce trafic infernal ma indeamna sa-mi fac veacul intr-o lavra imputita, dar uitata de lume, iar timpul, un preot stirb, indiferent, prezent in fiecare secunda a vietii tale,
ma atinge in locuri interzise provocandu-mi un orgasm fatal.

moartea...consecinta irevocabila/ireversibila.

...

la dracu cu voi! macar sa-mi tineti de urat!