agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-24 | | Înscris în bibliotecă de Florin Hulubei
În acea noapte cu apă abruptă
Eram comandantul unei nave de luptă. O navă densă neluând în seamă Oceanul spintecat în aramă. Echipajul de pe punte, de la cârmă, Din odaia telegrafelor fără sârmă, Din rotonda imenselor mașini vopsite, Eram eu, dar la vârste diferite: Jucându-mă cu cercul în sala de mese, Adolescent în bucătăriile cu negrese, Negru la dizele, de unsori, Ofițer de cart, salutându-i pe călători Care tot eu eram ierborizând mente Culese din diverse continente. Eu la gabie, la bompres, la vinci Executându-mi ordinele din cinci în cinci, Ordinele date de mine ultimul din horă Cel care scrutam tenebrele la proră. Trecusem elegant de ultimul fiord, Navigam de plăcere mereu spre nord, Iată urșii dormitând pe banchize, Iată mult în spate insulele Frize, Iată cum îngheață totul; doar o cărare Neagră, cu lampadofore la fund de mare… Cât am navigat pe această singură cale Privind aplecat la magnificele animale Ce se zbenguiau submers Cât și încotro am mers N-aș putea spune. Doar că dintr-o dată sub palide iridii de lune Am văzut, dincolo de gheață, de zăpadă, Cum se deschide (cafenie pe verde închis) o radă, O mică radă septentrională, Neverosimilă, melancolică, ilegală, Cu numai trei ceainării pe țărm. Ce tăcere Cobora din spate, din codrii de conifere, Cum mai beau nordicii locuitori dintr-o rasă uitată Ceaiul acela de mirodenie ciudată! Mai venea câte un copil de eschimos Să cumpere zmeie cu ornament pilos Și le-nălța sus în noapte În spatele ceainăriilor. Pe mormane de conuri răscoapte. Cum se prefăceau cu toții că nu știu de tunurile mele, De tunurile de pe nava mea sticlind din oțele. Am coborât pe țărm în pas de dans, I-am strigat pe nume: Dagobert, Vsevolod, Hans, Am dat ocol băcăniilor lor jegoase, M-am împiedicat de otgoane, de oase Și m-am trezit iar privind pe fereastra joasă Cum jucau femei sub palma rugoasă. Femeile dulci, femeile lor, Ale septentrionilor, Vrăjitoarele păcătoase și trandafirii Date diavolilor în zale prin turbării. Atunci m-a cuprins o mânie, un tropot, M-am urcat pe bord și am sunat din clopot, M-am dat cu nava îndărăt, la câteva leghe, Am observat cum ochiul stâng al nordicilor stătea de veghe, Cum mă privea țintă, deși cu celălalt Mângâiau boiul femeilor înalt, Și n-am mai văzut nici oameni, nici bunuri, Am tras din toate cele o mie de tunuri O dată, de două, de șapte ori, Până când s-au ivit din oțel niște zori Prăvălind dimineți peste apa abruptă, Peste oceanul fără țărm, peste comandant, peste nava de luptă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate