Privește, iarăși plouă printre blocuri
Torente nebunatice inundându-ne
S-așază stoluri obosite ca să soarbă
Stropii albi de apă vie, parfumată
De răcoarea vânturată printre plopi,

Fereastra mată, translucind apoasă
Separă restul lumii c-un hublou
Ce caraghioase par mașinile acestea
Lichide, vag distorsionate printre lacrimi
Le vezi tu oare, somnoroasă mică?

Mi-e mintea plină de scântei acide
Și caldă-i camera aiasta pustie
Urâtă cameră aburindă de ploaie
Banală, cenușie fără trupul tău ,
Doar amintirea-ți picură,necontenit de rece,

Peste privirea-mi proiectată printre geamuri
Stupidă ploaie,nu? ucigătoare
De verzi columne cu cireșe-amare
Orașul se inundă cu noroaie
Și mă sufoc de ele-n putrezire.

Iar tu ... Puteai măcar s-aprinzi lumina
S-alungi fantoma ploii neclintită
Ce-mi pasă mie de potop cu tine?
Iubito-n irizări de vineți nouri
Eu te mai caut încă orb și mut în ploaie.