Eu, cu cuvintele mele tocite

Eu, cu cuvintele mele tocite
vreau sa va arat azi,
de ziua fetitei mele,
nenorocitul mai murdar decat un tomberon,
cu unghiile negre,
cu hainele zdrentuite,
care cobora din tramvai,
si eu aveam 10 mii de lei in mana,
si imi era sila sa ii ating mana,
sa il fac atent,
sa ii dau banii,
cam
o paine si jumatate,
ca si cum cu o paine si jumatate,
l-as fi spalat
pentru o viata intreaga,
l-as fi imbracat,
i-as fi oferit un adapost,
si i-as fi dat in mana o slujba,
un serviciu,
pentru un om care nu se pricepea la nimic,
nici macar la cersit.

tot cu cuvintele mele tocite,
sa va duc la marginea orasului,
si bariera sa fie lasata,
ca vine trenul,
si un manunchi de tigani de cativa ani,
sa treaca de la o masina la alta,
"dati-mi si mie!" "dati-mi si mie!",
unii soferi le dadeau cateva mii de lei,
unul a primit mai mult,
si un altul mai mare
i-a cerut banii,
el nu a vrut sa ii dea,
si a luat-o la fuga pe sosea,
urmarit de cel mare,
si ei, si ei,
ar fi avut nevoie nu de cersit,
ci de cate o masa calda,
macar una pe zi,
si de haine,
si de acoperis deasupra capului,
si de scoala,

tot eu, cu cuvintele mele tocite,
incerc sa va arat,
ce ma doare,
pe lumea aceasta care isi lustruieste
iluziile,
si le da cu cea mai lucioasa vopsea,
dar zadarnic,
sufletele raman goale.