Am nevoie de spinarea sorții
și de ochiul vremii măsluit
de tutti formi di ego
de crăci spre infinit

bice țipate-ntre vise
licorne-ntre bălării
slogane pictate cu forma
tăcerilor de copii

Mimez că mă cațăr de sine
sorții să-i zăngăn de gât
suri clopoți din câte-o turlă
îl ud cu lacrimi pe vânt

mai taci! îmi spuse bolnava
mai liniște în culise!
și sacul acela gros
se sparse-n povara de zise