Un saltimbanc a plans,
l-am vazut eu intr-o seara...
Sedea intr-un colt,
rezemat de cusca leului.
Cand m-am apropiat de el,
m-a privit o clipa mirat,
m-a mangaiat usor pe crestet,
apoi mi-a zambit larg,
pentru ca in final sa inceapa
a rade in hohote.
La inceput n-am inteles;
Eram prea mic sa o pot face
si plus de asta, mai era si
buchetul de flori din plastic
pe care l-a scos din maneca
si pe care mi l-a daruit.
Dar acum da...stiu mai bine;
Saltimbancii nu au voie niciodata
sa planga
iar daca totusi o fac
si sunt vazuti de copii,
trebuie sa nege cu vehementa;
.............................
Mai am si acum buchetul acela...