agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-14 | |
E întuneric și e igrasie
în camera întunecată ce mi-e sortită mie – Perdele grele cad și aerul are gust de praf îmbibat cu zmeură, de motocei de praf în formă de căpșune... Dar viermii-or să le roadă, ce păcat! Atât pot spune... M-or înveli acei ce mi-au fost prieteni, M-or înveli ușor în catifele Tu ai să strângi în mână voaluri nesfârșite, Dar ce păcat – or să le roadă viermii și pe ele... În sticla ochilor eu am o amintire dulce: Tu, stând tăcut deasupra mea (reflexie absurdă) Spunând „și-atunci?” – privind drept în privirea mea; Dar... ce păcat!... vor roade-o viermii și pe ea. Tăcerea ta se va lăsa firesc, așa cum o urăsc și o iubesc... O moartă-ntr-un sicriu, o umbră ce adie... Mireasma ei, parfumul obosit de moarte, dragoste, tămâie... O față albă, moarta ce te-mbie În camera pictată-n insomnie Miros de mort, de praf și igrasie Dar ce păcat... că moarta-i încă vie. Din ceasuri lungi și din blesteme-adânci Tu părul încurcat o să-i descurci – șuvițe negre grămădite-n pulberi de extaz atât de multe vițe negre de păr ars... Chipul de înger osândit pe veci Se uită-n sticla mea cu gândul sterp – Tăceri mă dor, și ore trec pe holul lung e fum și mă înec... Alegorii și umbre-mprăștiate pe covor, Genunchii îndoiți se frâng dar nu mai dor, Cu gust de sânge se amestecă o taină pe care-o mestec ca s-o-nghit dar nu mă lasă... Suntem aici? E încă? Nu mai e? Răspuns nu am Și nici nu mai întreb – Din camera cea neagră am alunecat în vis Să mor frumos, cu ochii-ntredeschiși, Cu pânze de păianjen rătăcind prin mine Cu părul încâlcit, de jar și de tămâie... Adorm... adorm ușor, într-un adânc de suflet mă ascund Și holograma veacului trecut trezește cântec, cețuri de demult... Și se făcea că eu zburam, că tu spălai mașini la colț Și se făcea că era lună, o lună plină de aprilie Și candele erau aprinse-n bolți... Perdele grele de tafta cădeau izbind în nemurirea mea; Mă apăsau pe suflet greu și gri Cădeau, cădeau, nicicând nu s-au oprit... Prin sticla mea un înger a privit A stat deasupra mea, m-a-nvăluit cu aripi mari... prea mari ca să vă spun; Privea în mine, drept, dar... a tăcut. O candelă mai arde-ncet – Tu mă săruți pe-obrazul drept „Eu pot să te sărut?” „Azi nu” „Pot să te-mbrățișez?! M-auzi?... Pot să te-mbrățișez, am spus?!” „Îmi pare rău, dar astăzi nu...” Și-acum... tot tu mai stai plângând la capul meu Bolborosind ceva de Dumnezeu... Un trandafir cu spinii amăgiți de sânge e aruncat pe catifele Eu te privesc de sus și din adânc – ochiul care plânge Nu e același din visele mele... Ești tu? E altul? Atingerea îmi pare cunoscută – Prin pielea de șopârlă simt căldură... Și simt miros de fluturi. Nu, nu poți fi tu! cu aripi mari și trupul fin și sur cu buze hulpave, mai bine nu. Mai bine tac, spre bolți mă uit Cu ochii mei închiși demult Nu poți fi tu. Nu poți să mă săruți. Azi nu. O geană să-mi desprinzi ușor? e-o blasfemie... De ce iubești pe cei ce mor, de ce-ți dorești o amintire? De ce iubești ceva ce viu nu ai dorit să ai din plin? Se stinge candela, încet, azi rece mi-e obrazul drept ... iar larvele m-așteaptă-n umbra lor, tu ești deja o parte din decor M-așteaptă viermii, dar nu vreau, mai bine foc; Viermii fac fluturi și-apoi viermi la loc – De ce-aș hrăni ceva ce nu suport?! Tu stai tăcut deasupra mea și văd de dinăuntru Cum mă atingi ușor, tremur cu gândul ~ Nu simt, dar vreau... când eu simțeam, uitai. Þi-e cald sărutul...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate