A răsărit chemarea jalnicului
Contorsionat printre brazii uscați
Și s-a regăsit într-o caldă nevroză
Aici se coboară aleile din cer
Cad și dulapurile inerte, și e frig
Înăuntrul chibritului neterminat
Și viscolul din palmă vociferează
Discurs de jad și oțelite psalme
Scormonind în flacăra destinului
Cel izolat sub cenușa radioactivă
În magnificul borcan viermii au ros
Cioburi de stele albe cu dulceață
Nisip amestecat cu marmeladă
Și cu lumina-mpachetată în dosare
Am străbătut poteca spre ninsoare
Să beau venin din sticlele de Cola...
M-au împușcat cu o doctrină oarbă
Amara flacără a trâmbițat sinistru
Și în grădina ruginitelor mineriade
Solarele alămuri s-au îmbrățișat
Cu mierle degerate pe o bancă

S-au consumat enigmaticele doruri
Ca searbede lactate colorate
În apoliticele plasme milenare
Vânturate prin praful megalopoliselor
Nimic din toate celelalte nu se pot
Și nici în noi sau în luminile vioaie
Ideile să se transforme fără pierderi
Căci din eternități acestea nu vor fi doar
Vreodată în iluzii de-a se naște
Precum bântuitele platforme minerale
Ale escapadelor lugubre din fundaluri;
Mi-e frig dinspre tine, căci doar tu ești
Verticală dinspre secunda jumătate
A secundei împovărate de candoare...
De ce trebuie ca eu să te alint
Atunci când sună clopotele morții?
Efervescența zorilor eterogene
A înghețat. Pe masă stă ninsoarea
În mine personificată și adoarme
În căldura dogorâtoare de mai sus.
Au căzut distincte peste mine toate acestea;
Rămâne ca doctrina-nsingurării să ucidă...