agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-16 | | Înscris în bibliotecă de Marijan Baz
imi amintesc irisii tai multicolori si utopici
ca panourile cu fotografii de la intrarea in ambasade, parul tau cu incalcelicafenii, verzui, alburii si albastre aidoma pamantului vazut de pe luna ah, intrerupatorul meu dulce femeie de ebonita imi amintesc ochii tai stransi, gura mancata, pulpa julita cearceaful privindu-ne cu o simpatie de sticla. ...dar ce vroiam sa spun, ma intorceam pe sub stelele galbene pe undeva pe mantuleasa in jos, pe langa grilaje, pe pavajul sonor la patru dimineata, apoi am luat tramvaiul si mi-am lipit gura si pometele de bara de aluminiu obosit, intors pe dos de vin si fursecuri, in urechi mustindu-mi beatlesul de pe albumul alb, led zeppelin 5 si santana cu stomacul o punga plina cu acid clorhidric si obosit, rupt de obosit, frant... o femeie de cincizeci de ani isi dizolva fardurile jupuite-n vagon poseta de lac violet isi freca pielea sensibila de geanta mea de umar in care casetofonul zbarnaia din toate sarmele, difuzorul visa, vajaitul din urechi iubea fara strop de sperantaa o durere de tample din oja si lac de garanta pe mainile mele venele ridicasera corturi de circus occidental eram rupt, beregata refuza gestul simplu al deglutitiei rupt, rupt... ce a mai ramas din noi, intrerupatorul meu dulce, femeie de surubele si ebonita? ma-ntreb daca esti acum fericita, femeie de ebonita, ma-ntreb daca ai trepanat genunchi patrati, parosi, indiferenti de barbat daca ai rasturnat destule tramvaie, daca ai deraiat destui nori daca ai ros destule clavicule ca sa fii fericita daca ai rupt cu coaja de saaange destul tifon daca ai fost pe destui munti de revelion ca sa fii fericita in noaptea plina de faruri... e asa de rau sa fii singur cand creierul tau iubeste cand ficatul tau trebuie sa miroasa patrunzator a fard de pleoape si ruj in fine...am coborat si am luat-o prin zapada pe dorobanti pregatindu-mi raasul negru sa se intingaa in oglinda cu ape strambe din lift aveam cearcane de piele de soparla, albastra ...e rau, rau sa te ghemuiesti pe vine in lift sa cazi pe o parte in lumina cubica, galbena. eram obosit, ingretosat de cafele, beat de insatisfactie cinic asemenea unui desen in carbune... eram peste masura de obosit, pana la ruperea vertebrelor lombare... ma-ntreb daca esti acum fericita ma-ntreb daca bluzele tale gunguresc acuma de fericire ma-ntreb daca lumea ti s-a mulat in fine pe pulpe ca un ciorap-pantalon daca soarele ti-e brizbriz, un pamplezir, un zorzon daca iarba sub cerul albastru albastru...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate