La tribunalul stărilor eterne,
Se judecă poeți ce scriu cu rimă,
Nu se dedau tiparelor mondene,
Izbind în noi catrene ca o crimă!

Și astfel Dumnezeu nu ne obligă,
Să îi citim pe cei ce vor să scrie,
Căci subminează crunt această ligă,
Eviscerînd cu rimă-n poezie...

Aruncă-n noi vitralii de culoare,
Si sensuri zbate, între vechi motive,
Doar culegînd nectarul dintr-o floare,
Nescrijelind palpări exhaustive!

Căci noi sîntem cuvîntătorii ceții,
Iar rima este-n suflet și în gînduri,
Aduct esențe noi, realității,
Așternem azi, în viață, printre rînduri...

Să ne scutească de a lor dorință,
Să amuțească veșnic în decor...
Arzînd pe rug această necredință,
Vom degusta din singele eroilor!