Balada ursului polar


Bătrînul urs polar e rege la poluri
și alba strălucire tainic îl îmbracă în arte
și-n fugă de goluri
în albul tumult.
iar albul la poluri atît e de mult,
încît pare că-i nuanță în șoapte
din negrul de noapte.


pe tronul său de gheață
își săvîrșește-n noapte meditația către moarte
străpungînd imaginea de viață.
la poluri, chiar și soarele cînd trece,
trece-ngenunchiat și rece
și aplecat cu ochiul său solar
în fața ursului polar.


dar se întîmplă uneori
ca o adiere-a firii ne-ndurător să-l poarte
spre mările calde, umplute cu oameni și nori,
și tronu-i se dezgheață
și aerul de-acolo încet îl sufocă și-l soarbe de viață,
iar oamenii rîd și apoi simt o frică
și noaptea aici, ah, cît e de mică!


urs polar, tainic îmbrăcat în arte
săvîrșind în noapte meditația către moarte,
se întîmplă uneori
din nori
ca o adiere-a firii fatal să te poarte...