Am iubit cu nebunia frumoasă
a primului zbor în necunoscut,
era noaptea plină de șoapte și de sărut.
Am alergat pe străzi, ținându-ne de mână
și strada se făcuse doi pași
și devenise uitată și bătrână.

M-ai luat apoi în brațe, fără să-ți pese
și-am stat așa o vreme-
cea mai înaltă dintre mirese.
Și, călcând pe urma pașilor tăi,
mergeam către casă…
era noaptea așa de înaltă
și de frumoasă…