disputele publice nu sunt pentru ieșirea din marea singurătate
amintirile le-am pecetluit în labirinturi de piatră
navigam fără cârmă pe-un petic de cer
eu sunt femeia pe care trebuie s-o știi nu s-o cauți
nici măcar nu trebuie să-mi dai un nume
tăcerea îmi pedepsește privirea pe reversul sufletului

doar jocuri de cuvinte

dragostea rătăcea pe degetele femeilor osândite
ochiul străpunge norii cerșind
o rază de lumină

tu

iubirea unui vis neîntrerupt
mă crești și mă ucizi în poezie
în vitrina de sub pernă ți-ai așezat
somnul liniștitor
cu mișcări repetate spre palma căuș mă ademenești
într-un străvechi gest ritual-religios

suntem rezultatul unui experiment despătimit de păcăt
numitorul comun
cincizecime