Iar stana era-n piele înfășată.
De mult s-a stins lumina din poveste
În anii ce trecut-au leneș peste
Și doar un gând mai e din fala toată.

Fusese șoim rătăcitor pe creste.
Vecia strigă tainic, nemișcată
Durerea unui sâmbure de piatră
Și pieptul lui e taină și e veste.

Și fost-a fire, însă doar o clipă
Acum e neclintită veșnicie
Doar o statuie rece, ce-nfiripă

Misterul ne-ncetat din poezie.
Odata nemurea dintr-o aripă
Ca azi cu nemurire să ne-mbie.