Niciodată nu am înțeles
de ce un erou
trebuie să fie
singur.

De ce mâinile însângerate
nu-și găsesc nicăieri
mângâierea.

Ploaia cade în fiecare
zi din viața lui
singură, ca el…

Dragostea? O are-n suflet
pentru voi,
și nu primește nimic,
decât
picături din ploaie
în veșnicul asfințit
ce-l cară peste tot.

Nu va rămâne nici
cea mai mică amintire
nu va rămâne
nimic
în urma lui

Doar ploaia…
Întotdeauna a căzut
Pentru el…

Ploaia l-a iubit…
n-a văzut decât atunci…
Când s-a stins…

Doar ploaia…
rămâne ca o lacrimă
din ceruri
să ne-amintească
de eroul ce
pe toți
i-a iubit…