Trilogia “Proiectul unei limbi universale”

Partea I - “SUFLETUL”

Motto:
“Prin clopot nu dai veste
Doar unui singur om
Ci zvoană - ’mpărățită
Ce vine de la Dom”

Clopote - poeți români (5)

49.Ion Minulescu

Celei învinse

Ce glas de clopot –
O!…Ce glas de clopot spart și răgușit!…
Nu-l mai cunoști?
E-același glas ce ți-a urat – sunt ani de-atunci –
“Bine-ai venit!”

Þi-aduci aminte cum suna
Ca-ntr-un ajun de sărbătoare?
Suna ca-n zilele când moare
Cineva!…
Suna ca și-azi ne-ncrezător
În viitorul morților!…

Ascultă-l bine –
Tu, ce porți în păr cununi de flori crescute
Pe țărmul mărilor străine,
Ascultă-l bine –
Tu, ce porți în ochi apele-ntristării
Topite-n lacrimi verzi de mare,
Ascultă-l bine –
Tu, ce porți pe buze purpura-nserării
Și-n glas cântări crepusculare,
Ascultă-l bine…
Ascultă-i notele de-aramă ce-ți par acum necunoscute
Și aminteste-ți seara-n care –
Sunt ani de-atunci –
Ca și-astă seară,
Veneam tăcuți ca primii oameni
Pe drumul celor dați afară
Din raiul primei fericiri…E-același clopot de-altădată,
E-același grav proroc ce-mparte
Drumeților
Netălmăcite
Și cobitoare prorociri!…
……………………….
Și-acum dă-mi mâinile,
Dă-mi ochii,
Dă-mi gura,
Dă-mi viața toată,
Sărmană-nvinsă, dă-mi trofeul victoriei,
Iar mâine-n zori
Fii liberă din nou
Și-ntoarce din drum pe noii-nvingători!…

***

Clopotele

Sună clopotele…
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!…Clopotele!…
Câte clopote să fie?
Câte voci nedeslușite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?…
Clopotele, clopotele…
Tac și-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Și ce Crist vorbește-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâția ani de-a rândul
Și la fel ca-n prima seară?…
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Și ce minciună
Iar schimba-va fața lumii?…
Sună clopotele,
Sună
Ca și-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!…
Sunați, clopote de-aramă!
Sunați, clopote de-argint…
Vântul să vă-nalțe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deșarte
Și să vă sugrume glasul profețiilor ce mint.

***

Clopotele învierii

Clopotele învierii –
Pumni de bronz
Și de aramă –
Sparg cătușele tăcerii
Sepulcrale
Din shakesperiana dramă,
În al cărei text re’nvie
Creștineasca bucurie
În cortegii triumfale
Și-n aplauze bisate
Din cetate
În cetate!…

…
Gura
Omenirii, mută, țipă:


Sunați, clopote…
Sunați…

Și-n cetăți însămânțați
Viața vesnică, cu care
Fratele nostru mai mare,
Când a fost crucificat,
Și-a călcat moartea-n picioare
Și din morți a înviat!…
Sunați, clopote…
Sunați…
Și pe Domnul lăudați,
Dând de știre tuturor
Că-ntr-o noapte veți suna
Și-nvierea morților
Din cetatea mea!…

***

Cristos a înviat

… Un clopot grav ca un profet
părea că descifrează-n spațiu
nocturnul crucilor secret…
Un clopot grav ca un profet
Vestea luminilor de jos
Că sus e locul ocupat,
Și scutierii lui Cristos
Strigau:


***

Ecce Homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Și comun,
De aiuriri de clopot
Și frământări de clape –
În suflet port tristețea planetelor ce-apun
Și-n cântece, tumultul căderilor de ape…

***

În orașul cu trei sute de biserici

În orașul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntr-una…
Și orașul-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?…
Unde-i sfânta fără nume?…
Pentru cine sună-ntr-una clopotele de trei ani?…

Preoții-mbrăcați în negru, ca și cioclii,
De trei ani,
Încruntați privesc mulțimea albă adunată-n stradă,
Preoții-mbrăcați în negrul păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulțimea răzvrătită de trei ani!…

- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntr-una clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Și-atâția bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?…
Să ne spună…
Și-ntrebările mulțimii răzvrătite
Se ridică
Ca și valurile mării frământate de furtuni,
Parcă pică
Din văzduh amenințarea:
- Să ne spună… să ne spună…
În orașul cu trei sute de biserici,
De trei zile ,
Nu mai sună nici un clopot – nici un clopot de aramă;
Și orașul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!…

***

O, nu te-apropia de mânăstire!
Asculți cum sună clopotele-n turlă –
În turla albă-a negrei Mânăstiri/…
Asculți cum sună clopotele-n turlă ,
Ca haitele de lupi flămânzi ce urlă?…

O, nu te-apropia de mânăstire!
Căci crucea ei
Și negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de mânăstire!
Și nu te-ncrede glasului din turlă!

Ascunde-ți ochii-n palme
Și te-ndreaptă
Spre alt Profet decât spre cel de ieri –
Ce-ți pasă dacă nu știi ce te-așteaptă
Când ce te-așteaptă nu-i scris nicăieri?

De vrei, ridică-ți brațele spre soare
Si, dacă poți, învață de la el
Ce-i fericirea vieții viitoare…
De vrei, ridică-ți brațele spre soare,
Si, dacă poți, prefăte-n Ariel!…

O, nu te-apropia de mânăstire!
Căci crucea ei
Și negrele-i zidiri
N-adăpostesc nici pace,
Nici iubire!
O, nu te-apropia de mânăstire!
Căci clopotele care sună-n turlă
Sunt haitele de lupi flămânzi ce urlă!…

***

Romanța ultimei seri

… Sunt glasuri de clopot ce parcă te chiamă
Și glasuri de ștreanguri ce scârțâie-n vânt…
Un glas de frânghie și-un glas de aramă
Se zbat împreună,
Și două sentințe
Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
…

***

50.Donar Munteanu

Bisericuță

Când limba grea de fier izbea-n aramă
Și clopotul – smucit – pornea să sune,
Chemând toți oamenii la rugăciune,
Cum chiamă pe copiii săi o mamă; -

În glasul lui – ce-n veci o să-mi răsune –
Și-acum se tânguie și se sfărâmă
O vorbă ce cuprinde-a lumii dramă:
“Deșertăciune și deșertăciune!”.

Și sunetul – întâi cu apa lină –
În unde largi se revarsă-n văzduh, -
Vibra apoi din ce în ce mai tare,

Trezind în noi a Domnului chemare, -
Și aprindea în fiecare Duh
Bobița de credință și lumină.

***

51.Andrei Mureșan

Vânătorul de pe Alpi – După Schiller

…”Fiul meu, turma s-adună,
Auzind glas de păstori,
Din fluier, ce-n văi răsună,
Ca și clopotul sonor!”

Mamă, mamă, dă-mi tu pace,
Să-mi petrec prin munți îmi place!”

***

52.Tudor Murășanu

Cântecul Clujului

…Dulcea zare când și când
S-aud clopote cântând,
S-aud clopote duios…
Curge Someșul voios…

***

53.George Murnu

Cântecul plaiurilor noastre

… Din bură de codrii răsună chemare,
Din glasuri de păsări, de frunze, de crengi,
De șoapte lungi, de fântâni, de izvoare
Cu lacrimi de umbră, cu zâmbet de soare;
Și clopote-aud, cunoscute tălăngi
De turme răzlețe pe văi și pripoare…

***

54.Dimitrie Nanu

Toamnă

Întârziat, un clopot blând vibrează
Și sufletul spre rugă îl adapă…
Dinspre păduri, înaripate cete,
Vin corbii croncănind… Se înnoptează;
S-afundă-n întuneric, ca într-o apă,
A arborilor sumbre siluete…

***

55.Miron Radu Paraschivescu

Arc de Triumf

…Învingatorii-n veci au să ignore
Ce arcuire suie-n mine blând
Când a negare clopote sonore
Își pleacă ritmic frunțile în vânt
Blajine cum înfrânții singuri sunt.

***

Clopot

Un clopot fără limbă, mut sunt, cărui
Doar vîntu-i sună uneori alarma.

***

Cotnarii

… Iar când ajung numai pârjol și clocot
De fumegă tot: un maldăr de ruine,
Ca-n turnul vechi neostenitul clopot,
Opt îngeri sună trâmbițele-n mine.

***

Tânarul AENEAS (Glose pentru timpul meu)

…Un gol imens e-n pofta fără sațiu,
Și-aceasta neagră boltă, mută încă,
Prin mesagerii ce spre ea se-aruncă
Răsună ca un clopot peste spațiu…

***

Reveniri

… Marea verde cu otrava cenușie
Se-nchide într-un clopot de răcoare
Și aruncă undele tremurătoare
Pe un orizont cu lunecări de reverie.

***

56.Adrian Păunescu

Ciobanii

… Ca niște clopote uitate
La gâturile tristei turme
Merg doi ‘napoi și unu-n față
Urmând arhetipale urme…

***

Clopotul

La atelierul de turnat clopote
e o schelărie pentru încercări;
când clopotul e gata aici și bate,
țăranii din satele care-l așteaptă
se închină și asteaptă să vadă ce va fi
în vreme ce turla bisericii trozneste o vreme mare, de dor de clopot.

***

Clopotul Reîntregirii

Din om în om se-aude un clopot departe
De dincolo de viață de dincolo de moarte.
Îl duc pe umeri Moții, din Apuseni, încoace,
Miroase-a vârf de munte și a ștergar de pace.

Un clopot care poartă un semn divin în sine,
Că știe să vorbească și știe să suspine,
Un clopot ce arată și morții dar și mirii,
Că-i clopotul nădejdii și al reîntregirii.

Și dacă merg motoare pe ardere spre astre
Divinul clopot merge pe lacrimi, de-ale noastre.
Un relief de lacrimi s-a întocmit sub turlă
Și viscolele vremii pe-acoperișuri urlă.

Când clopotul se zbate la început de iarnă,
Istoria din sine pe țară o răstoarnă.
Și după ce-o clătește și limpezește parcă,
O lasă tot sub turlă în clopot să se-ntoarcă.

Din Horia și din Cloșca, și din Crișan, din roată,
El a-nvățat să fie, și-a învățat să bată.
Precum Mihai Viteazul venise să-l cunoască,
Să-i dea tot lui Moldova și Þara Românească.

Martirică rostire și bronz umblat cu talpa,
Se deslușește țara pe clopotul din Alba.
Întâi Decembrie, ziua, mereu cea mai frumoasă,
Reîntregită hartă și patria-mireasă.

Muntenia-temeiul, ca și Moldova, toată,
Doar când s-a-ntors Ardealul vru clopotul să bată.
Divinul nostru clopot, îndreptățit să spună
Că sântem toți acasă la mama, împreună.

Și Doamne, către Putna, și către Direptate,
În Alba e un clopot de lacrimi, care bate.
Iluminând utrenii, și prelungind vecernii,
El cântă primăvara la începutul iernii.

Și cât de-adânc se află în ochiul care plânge,
Prin fiecare dangăt să-l simți în ochi și-n sânge.
Așa de-nalt tresare, în fiece nădejde
Și la conclavul păcii vorbeste românește.

Gândește ca un geniu, tresare ca o ramă,
Vorbește despre sine din turla suverană.
Ci noi la el să mergem, ca să ne dea putere,
Cu el să fim de gardă când patria ne-o cere.

Cum cântă din el însuși, cu cerul și zăpada
În el se află toate, de ieri, de azi, de mâine,
Un cântec fără margini, numit Româniada.
Și lupta pentru țară și lupta pentru pâine.

Dureri și biruințe s-au regăsit într-însul
Și ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul.
Sânt maicile într-însul și pruncii și martirii,
În clopotul Nădejdii, și al Reîntregirii.

***

Clopot la sânul mamei

Ca un clopot de gâtul unei oi
Așa atârnam eu de sânul sfânt
Al mamei mele, în al doilea război
Cînd s-a petrecut împrăștierea românilor pe pământ.

Ca un clopot de gâtul unei oi
Și mama mă ținea să nu pre cuvânt,
Căci veneau armatele străine peste noi
Să ne ia popor, să ne ia țară, să ne ia pământ.
…………….
Ca un clopot băteam într-o tragică turmă
Ce-am aflat și ce-am plâns mă ajunge din urmă.

***

De la Roma la Romos

…Munții lor vor fi tot munți
Fără poduri, fără punți,
Clopot vechi vei ști să cânți
Pentru dacii neînfrânți.

***

Dor de Cluj

.. Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de țărani din fierbintele sud,
Și Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Și pașii lui Blaga pe străzi se aud…

***

Drum în Ardeal

… Am fost născut în pas cu dulce tropot
m-am ridicat dintr-un străvechi colind,
am fost și clopotar, am fost și clopot,
o lume-n ființa-mi să cuprind…

***

Horea

… și roata-ncepe să-mi zdrobească talpa,
Dureri atroce urcă spre genunchi
Și sângele îmi pleacă brusc din trunchi
Ca să agite clopotul din Alba…

***

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna și-a rupt
este hamacul în care m-așez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau și aștept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,…

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut și am scos
din acest clopot rău și diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate și nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi și mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc și suport,
parcă mi-aș duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă bați și m-apeși
dangăte roșii-mi ies prin cămăși,
lumea apasă de-afară și ea
doamne, turtită e azi viața mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Și l-a-nghițit și-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Și am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

***

Rugăciune pentru țară

… Bate-un clopot, plânge altul,
Dor de fii și de părinți
Dumnezeu e-n tot înaltul
Și-n străbune suferinți…

***

Trăiască România Mare

… și n-ar fi drept ca-n zorii zilei mari
în care toată țara se adună,
să nu-i rugăm frumos pe clopotari
să bată-n trei provincii ziua bună.
Cu fruntea sângerând de-atâția spini
pe care i-am purtat cu demnitate,
Românii s-au întors dintre străini
cu Ștefan Domn a clopotele toate.

1 Decembrie, un clopot sfânt
mai picură extazul în ureche –
Și cât vor fi Românii pe pământ
această zi e fără de pereche.

Culese de Ovidiu OANA - PÃRÃU