agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Gabriel
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-24 | | Înscris în bibliotecă de Corneliu Traian Atanasiu
întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke
Prietenă, să nu mai rostim zădarnicul sunet cu care-l chemau muritorii! Astăzi, vorbind pentru toți el nu are chip și nu are nume - poetul! Viața lui mult ne-a mirat, ca un cîntec cu tulbure tîlc, ca un straniu eres. În ani de demult poetul, cuvîntul strivindu-și, a îndurat năpastele toate cu bărbăție și cele mai mari, cele mai crunte dureri, și le-a stins în muntele singurătății, ce și-a ales. Cînd la un semn s-au surpat albăstrimile cerului, și minutarele vremii treceau ca tăișuri prin toată făptura, în anii aceia, poetul voi să uite de semeni și vatră. În anii cumplitelor pîcle cînd pămîntenii cu sfînta lor omenie și carne s-au destrămat fără număr, și viață - atîta s-a stins de-ar fi fost, vai, tocmai de-ajuns ca duhul să prindă trup pe pămînt, Poetul, cu numele șters și pierdut, s-a retras sub pavăza muntelui, făcîndu-se prieten înaltelor piscuri de piatră. Și neajuns, neclintit, a rămas în jocul destinului flancat de albe și negre solstiții mare și singur. Nu l-a ucis amarnica grije din vale, nici gîndul că Dumnezeu răpitu-și-a singur putința-ntrupării. Nu l-au răzbit nici tunetul din depărtări, nici tenebrele. Și nu l-a schimbat în cenușă fulgerul care i-a fost pentr-o clipă oaspete-n prag. Mereu își da sieși cuvînt și pasul său era legămînt. Îngăduie, Prietenă, să-ți amintesc că Poetul muri numai mult mai tîrziu. Mult mai tîrziu, ucis de-un ghimpe muiat în azur ca de-un spine cu foc de albină. Muri poetul ucis sub soare de-un trandafir, de-un ghimpe muiat în simplu albastru, în simplă lumină. De-atunci în frunzare-aplecate privighitorile toate-amuțiră, uimite de cele-ntîmplate. Privighitorile ceasului, din rarele noastre grădini, amuțiră-n lumina ce-apare-n zădar și fără semne, de-atunci. Și nu știu nimic pe pămînt, ce-ar putea să le-ndemne să cînte iar.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate