ÃŽntr-un oras pierdut de soare
Vantul alerga spre cer,
Sa regaseasca ploaia
Si sa alerge impreuna cu ea
Printre radacinile batrane ale copacilor,
Poate, poate, lumea lor o sa planga iubire.
Culoarea privirii mele de ceara invaluie,
In gramada de viata ratacita,
Suflarea fiintelor reci.
Doar sufletul meu lumineaza orasul
Caci el a ridicat poarta timpului,
A ridicat iubirea cerului si l-a rugat sa o limpezeasca.
Spala-mi, soare, viata
in flacarile tale ca lacrimi uscate sa nu-mi mai curga!
Spala-mi, noapte, pacatele
in razele tale fierbinti de intuneric
Ca sa pot darui sclipire orasului pierdut chiar si de luna!