Eram așa de tânără demult,
când vântul mă purta pe aripa lui
departe,
până în ținutul cu dealuri albastre,
eram așa de tânără atunci,
când mă raportam doar la mine
și la lumea de mii de ani,
încât mă socoteam mezina universului.
Și-apoi, încet,
au început să curgă anii prin mine
și eram tânără doar când zâmbeam.

Mai târziu, mi-a surâs galben toamna
cu frunze ce-aveau să se stingă de iarbă
și, vai,
am început să simt
cum calc peste timp…