Suntem toți niște vizionari cu o funie în jurul gâtului.






Poate la început nu te știam că eram prea mic, am fost atunci fericit și fără.
Doar mai târziu am auzit numele tău.
Niciodătă nu mi-aș fi închipuit că ascunzi un așa secret. Lucruri mici ce le tot vezi,
sunt așa de diferite când te apropii.
Nu însemnai cine știe ce pe-atunci, dar cu singuranță te-am ținut minte.




Viața asta a mea mă îndeamnă mereu spre tine. Sunt fascinat.




Ești iubita perfectă, am văzut de atâtea ori, cum te mișcai încet în vânt.
Atât de ușor, înainte și înapoi.
O mișcare serenă. Mă fascinezi.
Am venit în seara aia și am privit în secret numai la tine.
Erai cu un altul, căci mulți ai mai avut la viața ta.
Iar eu stăteam răbdător în viața mea, știind că o să vină și rândul meu. La tine.

Mă târăsc în întuneric chinuit când îmi șoptesti numele. Și tremur tot. Renunț și resping.
Tu n-ai văzut niciodată, dar îmi licăreau ochii la gândul tău, în momentele de disperare.
Era o luminiță acolo.

Viața asta a mea mă îndeamnă mereu spre tine. Sunt fără speranță.



Am fost lovit de atâtea ori, ai crede că până la urmă te obișnuiești.
Dar unele... unele nu dispar niciodată. E ca și cum te-ai împiedica pe marginea prăpastiei.
Însă acum, chiar și de cad, tu mă susții așa de ferm.
Iar când sunt la pământ, doar tu îmi poți oferi sprijin.

În sfârșit vin după atâția ani, ard podul în spatele meu și sting făclia.
Mă uit înapoi și îmi văd casa de care nu mi-e dor.
Căci tu aleaso m-astepti. Mereu deschisă, mereu primitoare. În strânsoarea ta îmi las corpul sa cadă,
zvâcnind de plăcerea împreunării.
Și apoi ca o iubită perfectă o să mă tradezi, lăsându-mă să putrezesc în soare. Hrană pentru vulturi
și câinii negri; ce urlă în noapte.

Oh! luminița vieții mele, salvarea mea, destinul meu.

atinge-mă pe gât...
așa ,așa...
taie-mi răsuflarea...
iubita mea...
iubita mea...
funia.