Partea I - “SUFLETUL”

Motto:
“Prin clopot nu dai veste
Doar unui singur om
Ci zvoană - ’mpărățită
Ce vine de la Dom”

Talăngi - Poeți români

1.George Bacovia

Plouă

Da, plouă cum n-am mai văzut…
Și grele talăngi adormite,
Cum sună sub șuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!

Oh, plânsul și când plouă!

Și ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcnește la ploaie, râzând..

Oh, plânsul și când plouă!

Da, plouă…și sună umil
Că tot ce-i iubire și ură –
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plânsul și când plouă!

Ce basme și le spun!
Ce lume-așa goală de vise!
… Și cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori și nebun?

Oh, plânsul și când plouă!

***

2.Ana Blandiana

Transhumanță

… Dar oile trec dinspre munți
Și nu mă recunosc,
Nu știu cum să mă port
Și ce să le spun.

Ramân cu munții-n urmă,
Și le apun.
Și nu știu de ce
Nu mi se dă și mie
Fireasca înfrângere de-a coborî
Cu sufletul oilor înspre câmpie…

***

3.George Călinescu

Agricultură

…. Cu nara udă vine
Împiedicată vaca de ugerele pline.
Păstorii cu opinci
Aduc turma de oi în cântece de tilinci.
Atunci pe toți îi chem
Și le recit în prag din ultimul poem…

***

4.Mihai Eminescu

Mai am un singur dor

…. Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-și scuture creanga…

***

5.Ștefan Octavian Iosif

Când seara în ceasuri de singurătate

…Îmi sprijin fruntea visător pe mână,
Povești străbune, cântece uitate,
Cu glasuri de tilinci îndepărtate,
Îmi amăgesc iar gândul și mă-ngână…

***

Cântece

… Și văzduhul s-a-nnorat,
Ninge sus la munte –
Trec pe vale la iernat,
Turmele mărunte…

Plâng tilingi, tilingi răspund
Soarele apune –
Glas de bucium sună-n fund
Ca o rugăciune…

***

Doina*

Se tânguiesc
Tălăngi pe căi,
Și neguri cresc
Din negre văi,
Plutind pe munți…
La făgădău,
La Vadu-Rău,
Sus, la răscruci
Vin trei haiduci
Pe cai mărunți…

Grăiesc încet… Un scurt popas –
Și spre brădet pornesc la pas
Cei trei călări…
Sus peste plai, Tăcutul crai
Al nopții reci, Umbrind poteci,
Se-nalță-n zări…

Și neguri cresc, s-anină-n căngi –
Se tânguiesc și plâng tălăngi
Pe căi pustii…
Se duc uitați cei trei fârtați,
Săltând în șa, plutind așa,
Ca trei stafii…
Dar când ajung, la cotituri,
Un chiot lung, din mii de guri
Dărâmă stânci
Haiducii mei, doinesc toți trei;
Și clocotesc,
Și hohotesc,
Păduri adânci…

***

Icoane din Carpați

… Sună dealul, valea sună,
Stă văzduhul să se spargă
De tălăngi nenumărate
Ce izbesc în bolta largă,
Căci coboară de la munte
Oile, și curg puhoi,
Ca un greu potop de ceață
Înainte și-napoi…

***

Mi-e dor

… Mi-e dor de toaca din vecernii,
Și de tălăngi, de verde plai,
De jalnic fluier de păstor,
De mândru port, de dulce grai
Mi-e dor de tine, dor…

***

Pasteluri

… Þăranii-n cârciumă s-adună;
Pe câmp abia se mișc-o turmă,
Tânguitor talanga sună –
Ciobanul a rămas în urmă.

Cu cotul răzemat în bâtă,
El caută dus în depărtare,
Dar seceta posomorâtă
Se-ntinde fără de hotare…

***

Tălăngi

Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă și altele-n surdină,
Răspund și dau de știre că turmele-n curând
Vor coborî la șesuri…
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe…
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Și-apoi le-alungă iară pe văi, și iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni…

Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă și pier ca un decor
Retras de mâna unei ființe nevăzute…

Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât își trage căciula peste frunte…

***

6.Nicolae Labiș

Descrierea chipurilor

… Urcau în munți cu turma trei bătrâni…
Se furișau prin negre văgăuni,
Purtând o-ngrijorare grea pe față.
Tăcea până și limba la tălăngi.
Legată strâns cu fire de verdeață.
Cîteodată se-ntorceau tustrei
Cântând tustrei cu glasuri răgușite,
Ca trei bețivi, și-și fluturau în vânt
Bătrânele lor bărbi încărunțite…

***

7.George Murnu

Cântecul plaiurilor noastre

…Din bură de codri răsună chemare,
Din glasuri de păsări, de frunze, de crengi,
De șoapte lungi, de fântâni, de izvoare
Cu lacrimi de umbră, cu zâmbet de soare;
Și clopoței aud, cunoscute tălăngi
De turme răzlețe pe văi și pripoare…

***

8.Ion Pillat

Ceas pierdut

… Îl văd cum piere pe aripi d-erete
Rotind și plutind tot mai sus;
Tălăngile turmei pe îndelete
Cu sunetul nostalgic l-au dus
La târlă, pe-o coastă de deal…

***

Cel din urmă

… Nici muget, nici talangă, nici cel mai slab ecou…
Părea tăcuta vale un liniștit tablou,
O pânză zugrăvită de razele de soare
În care orice linie trăia nemuritoare,
Și-n calma ei lumină de vis și de amurg
Privit-a Grigorescu cu ochi de demiurg…

***

În luncă

…Oprește-mă la Argeș, pe plaja care-o stiu,
Să-i țin în mâini nisipul, în cupe efemere,
Și să visez – cum fuge prin degete și piere –
Trecutul și talanga și soarele târziu…

***

Stâna părăsită

…Stâna părăsită,
Inima cernită,
Strunga fără oi,
Suflet cu nevoi…

N-or mai zice-n tulnic
Fetele cu vâlnic,
Și nici din tilinci
Flăcăii-n opinci…

***

Þara

…În marea părăsire din mine și din groapă,
Sub lacătele morții, eu tot voi auzi
Un freamăt lin de frunză, un murmur lung de apă
Tălăngi suind la munte ca și în vechea zi…

***

Vechime

Au pălit tălăncile oilor la perdele…
Mi-au liniștit vâltoare și tumult.
Rămân la foc de târlă, pe sub stele,
Șoptirea stufărișului s-ascult.

Pierdut, arar, tălăncile se-ngână…
Mai pâlpâie din jar un foc scrumit.
Cad zodii în adâncuri de fântână
Pe-o cumpănă de suflet părăsit –
….....................

Dă iarba-n câmp, sub cer se-ntind uitări.
La stuful din perdele mici aleargă
Și aripi prind seninu-n frământări…
Tălănci de oi dau inima să-mi spargă…

Vecia mea mă strigă peste zări.

***

9.Mihai Săulescu

La țară

Spre seară, către munte o turmă trece-alene,
Domol talanga sună…În depărtări, târziu,
Ies stelele mărunte clipind parcă din gene
Și colo-un colț de bură, în valu-i argintiu…

Departe-acuma suie un deal, spre răsărit.
Se pierde-n haina serii, cu dealul împreună
Și-acum nimica nu e… Departe, liniștit,
În scăpătatul serii talanga doar mai sună…

Și pacea iar coboară; și toate tac pe rând…
- O dată doar mai sună talanga-n depărtari,
O plângere ușoară pe văi cutremurând.
Și farmecul de lună s-așterne pe cărări.

Ce liniște-i; - și iată, parcă nimic n-a fost
Și de când lumea parcă, mereu a fost așa…
…………………………………………
“O turmă-ntârziată trecu în fapt de seară
Talanga lin plângea…”
………………………………….
Va trece poate-odată spre munte-o turmă iară,
- Apoi aceeași pace pe drum s-o așeza…
Dar va rămâne-n urmă
Pierdut același sunet, tot trist și plângător
De departare stîns…
Căci n-a trecut o turmă,
Ci multe către munte…. Și-n veci în urma lor
Același glas a plâns…

***

10.Ion Vinea

Declin

… Cântecul trist, cântecul cel mai trist
vine cu clopotul din asfințit,
îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor
și răspunde din umilința tălăngilor…

***

Dintr-o toamnă

…Septembrie cu drumuri de-aramă prin pădure,
Cu-ntârzieri de cornuri și povârnișuri moi
Pe cari se-opresc din umblet întoarcerile sure
De turme cu talange și botul în trifoi…

***

Tălmăcire

Ce face Dumnezeu cu atâtea clopote?
A poruncit să vie ceasul lor,
prin câmpie sunetul îmbracă miresmele,
cirezile trimit un mesaj trist,
de mii de ani se chinuie tălăngile,
E foarte lin pentru toate sufletele.

***

11.Poezia Obiceiurilor de Iarnă
… Flăcăii mâna,
Bicele pocnea,
Boii mugea
Tălăncele drăngănea
Și carele scârțâia…

***