ELEGIE
ASTRULUI MARIN SORESCU


Ci iar pătrund în altă înserare
copacii se-naltă în zbor vegetal,
din lacrimi vă las un templu de sare
urmând pribegia pe-o copită de cal.

Mi-ajunge , mă arde , jăratica lună
țin umărul nud , jertfelnic sub stea
astânpără-mi setea străveche fântână
ESCHIL mă asteaptă-n toiag undeva.

Cu torța lui FEBUS deschide-voi drumul
aroma țarânii se scurge în văi,
materia însăși iși gâlgâie fumul
înlatur desișul aridelor CÃI.

Alerg peste noaptea acesta târzie
bătrânul SENECA mă cheamă în gând
dar cum să trec DOAMNE atâta vecie ?
VERGILIU închide OLIMPUL plângând.