Mestecarea de cuvînt


O piatră cu vulturi
se prăvălește peste cer
și are loc reflux de haos și de umbră,
mă cuprinde-o liniște a căldurii mari
și, plin de un orgoliu al firii, astrul
îmi face semn cu ochiul
ca pot deja să-mi uit privirea.


iar trupul nopții în agonie sîngerează
și-n dîre roșii de lumină
zadarnic încercînd să se adăpostească
între buzele uitate ale vieții.


buzele alea, ca un început de tranșeu
din lupta pentru începerea lumii…


„lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă” – spun ele
și se adîncesc în goluri...